Ieri s-au împlinit 30 de ani de la cea mai mare tragedie din istoria navigatiei fluviale romanesti – 10 septembrie 1989, data la care nava de pasageri MOGOSOAIA avea sa curme viețile a 207 oameni dintre cei 223 pasageri, inclusiv cei 9 membri ai echipajului !
Duminică, 10 septembrie, la ora 08:00, nava „Mogoşoaia“ urma să plece în cursă din Galaţi (pontonul nr. 918, situat la Km 150,5) spre comuna Grindu, aflată pe malul tulcean al Dunării, la câţiva kilometri în aval de Galaţi. De reţinut că pe Dunăre era ceaţă, un fenomen obişnuit pentru acea perioadă a anului. Iniţial, timonierul anunţase că nu va pleca în astfel de condiţii, dar, la un moment dat, ceaţa a dat semne că se va împrăştia, iar „Mogoşoaia“ s-a pus în mişcare.
Din aval, se apropia convoiul bulgăresc, care era format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev“, care, împreună, aveau o lungime totală de 191,00 metri, o lăţime de 37,50 metri şi se deplasau în amonte, spre portul Ruse.
Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 08:20. „Mogoşoaia“ a primit lovitura în plin, s-a aplecat brusc, apoi a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou, s-a răsturnat şi s-a scufundat. Ulterior, scafandrii au reperat nava pe fundul Dunării, aşezată pe chilă, la 200 metri aval de locul coliziunii şi la 198 metri de malul stâng, la o adâncime de 22 metri. Împingătorul bulgăresc a călcat efectiv peste nava-pasager românească, a prins-o şi a băgat-o sub apă, transformând nava în cavoul de fier numit „Mogoşoaia“.
Dimensiunile tragediei au fost uriaşe: familii ale căror membri au dispărut cu toţii, iar din altele au dispărut patru, cinci sau mai mulţi membri (în satul Grindu – sau Pisica, cum îi mai spun sătenii – nu există familie care să nu fi avut cel puţin o victimă rudă apropiată, pierdută în catastrofă).
Sursa documentare : Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, „Amintiri despre o flotă pierdută – Voiaje neterminate, 2011
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Motociclistul era drogat.
Dacă vizitezi site-ul cjtulcea (https://simavi.cjtulcea.ro/web/bugetare-participativa), constați c...
Despre UDMR, nmic ? Oricum, voturile de la partidele incomode vor fi transferate către UDMR și, u...
Ai ratat esențialul.....unde / cum votezi proiectul ?
Sunt exact aceiasi oameni care au activat in conducerea judetului.
''toți utilizatorii vor vota''Nu conteaza votul ci , cine numara voturile.
Din infrastructura județeană a făcut parte și DRUMUL JUDEȚEAN TULCEA - CHILIA VECHE. Vă place ...
Inteleg ca era beat si a traversat prin loc nepermis. Totusi.... il omori ptr atat? Masina nu avea f...
Interesant si sincer raspuns.Domnule Cioromelea. Practic in 4 ani nu ati reusit sa faceti nimic ptr ...
Da