Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a desfășurat acțiunea ACTION DAY METAL, în vederea prevenirii și combaterii fenomenului criminogen înregistrat în zona societăților comerciale din domeniul transportului și distribuției de gaze naturale și energie electrică, de telecomunicații și transport.
În zilele de 30 si 31 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat pe raza județului, o acțiune privind prevenirea şi combaterea sustragerilor de materiale feroase şi neferoase, verificarea legalităţii funcţionării centrelor de colectare și transporturilor acestui gen de materiale, combaterea evaziunii fiscale. Acțiunea s-a desfășurat la nivel european, în contextul Planului Operațional de Acțiune 2018 în cadrul Proiectului E.M.P.A.C.T.- Prioritatea OPC ,, Infracțiuni contra patrimoniului comise de grupările organizate de criminalitate itinerantă.
Acțiunea a vizat identificarea societăților comerciale cu profil de colectare a materialelor feroase și neferoase care nu respectă legislația în domeniul achiziției acestor materiale, respectarea legalității în transporturile de materiale feroase și neferoase, creșterea vizibilității elementului polițienesc în zonele de risc criminogen, identificarea și prinderea persoanelor care comit furturi de materiale feroase și neferoase (de cabluri, țevi din metal, transformatoare electrice, releu, etc).
În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 19 centre de colectare și 90 mijloace de transport. Polițiștii au aplicat 83 sancțiuni contravenționale în valoare de 49.000 de lei la Legea nr. 12/1990 republicată și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002. Cu aceeași ocazie a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 5.100 kg deșeuri feroase.
Exemplu:
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Isaccea au depistat pe raza localității Isaccea, doi bărbați, unul de 33 ani din județul Constanța și cel de-al doilea de 28 de ani din județul Galați, care transportau cu două autovehicule cantitatea de 307 kg materiale feroase și desfășurau activități de colectare a deșeurilor feroase, fără ca aceștia să aibă documente de proveniență și transport marfă.
În ambele cazuri polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar întreaga cantitate de fier vechi a fost ridicată în vederea confiscării.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Gigi Chiscop a fost increzator in stiinta.
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!
Str Gazelei????? Ha hi haaaa.
Cred ca nu e normal ca minorul de 10 ani sa nu suporte nici o consecinta. Se va dezvolta un infracto...
Activitati neolimpice. Activitate asimilta coceptului de Educatie fizica , Se poate uzita la ore in ...
Dupa ce bei vin de ''butuc'' nu te urci la volan. 1,5% e mult si ptr un barbat.
De ce exista gheata si zapada pe sosea?Cine administreaza drumul ala?
Si cand te uiti cate femei sunt pe la doctori ca sa poata avea si dansele un copil, iar alcoolistii ...
intrebati la politie
Nu inteleg secretomania. De ce nu se spune numele strazii ? Pe cine protejaza pastrea secretului ? I...