Mare şedinţă mare, ieri la Consiliul Local Isaccea, unde, doi foşti candidaţi la fotoliul de primar îşi doreau cu disperare funcţia de viceprimar.
S-au făcut cărţile, s-a discutat pe la colţuri, s-au bătut strategii şi treaba părea bună pentru ambii, adică reprezentanţii Pro România şi PNL. Zis şi făcut…
Şedinţa a început şi reprezentantul PNL se şi vedea pe funcţia de vice, cea pe care o ocupase până la alegerile din toamna trecută, urmând ca să aibă grijă şi de „colegul” de la Pro România, care urma să îi dea cele patru voturi ale consilierilor Pro…
Cum socoteala de acasă nu se prea potriveşte cu cea din târg, nici la Isaccea nu a mers! Primarul l-a propus pentru funcţia de vice pe cel care se vrea liderul ProRomania Isaccea, chiar pe cel care făcuse vorbele cu PNL-ul local şi milita ca fostul vice să fie reales.
Mare surpriză! Aceştia, în loc să îşi vadă de drum şi să voteze în grup omul PNL-ului, aşa cum stabiliseră înainte, s-au autodeturnat şi şi-au votat colegul de la Pro, propus chiar de primar, cu bună credinţă. Acesta chiar recunoaşte, pe pagina sa de facebook, ca :”La momentul propunerilor pentru funcția de viceprimar a venit și domnul primar cu o propunere în persoana mea,cu un recital plin de laude și înduioșător la adresa mea, eu fiind în extaz în urma declarațiilor primite am acceptat propunerea”. Să mori de râs, nu alta… cu sau fără extaz…
Jenant!
Astfel, voturile s-au rupt şi au plecat 3 către PNL şi 5 către Pro România, lucru care i-a dezavantajat pe ambii iniţiatori ai blatului, dovedind o imaturitate politică crasă. Doi oameni „politici”, care au candidat pentru funcţia de primar al oraşului Isaccea şi au încercat să facă puci, dar şi-au dat la glezne reciproc, făcându-se din nou, de râs.
Nu ştim şi nici nu ne interesează cât de mândri se simt colegii din organizaţiile judeţene PNL sau ProRomania, dar cu astfel de „oameni politici”… nu se poate face treabă de calitate! La Isaccea, s-a dovedit pentru a doua oară, consecutiv! Încă o dovadă că politica nu e pentru oricine… chiar dacă unii se visează deja „pe cai mari”… Acest lucru e DOAR în mintea lor!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
I-auzi domnule ce ghinion/noroc... prevederea a fost "omisa".
Tanti Elena nu e de la drum ci de la permis cumparat. La Pitesti e 2500 euro , la Tulcea nu se poa...
Sa fie bagat la puscarie.
Acea șosea are nevoie mai des de radar mobil decât de acea idioțenie de limitator de viteza const...
Nu vă este rușine? Ați fost pe strada Livezilor să vedeți gunoaiele produse in stil "european"?
Așteptăm să reveniți!!!...
Ar trebui inchise toate carierele de piatra din zona ,mai ales cele din Rezervatia Muntii Macinului....
De ce nu sunt montate indicatoare de limitare a vitezei? Dupa ce urca dealul dau drumul masinii la...
Trebuie mers și la restaurant pe faleza ....mai ales acolo lângă gara .... sa vedeți acolo evazi...
Ce părere am? Să-i dea cineva sfaturi legat de ținută ăluia din capul trebii, că se-mbracă pr...