În noaptea de 26 spre 27 septembrie, în jurul orei 01.30, un panou electoral aflat la intersecţia străzilor 1848 cu Iuliu Maniu, a fost vandalizat de patru persoane. Ceea ce nu ştiau cei patru era faptul că zona este monitorizată de camere video…
În speţă, poliţia s-a autosesizat, ulterior fiind depusă şi o plângere penală în acest sens de către reprezentanţii partidului al cărui reprezentant era pe panou.
În urma investigaţiilor specifice ale jandarmeriei şi poliţiei din municipiu, au fost identificaţi autorii vandalizării panoului. Toţi sunt minori cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani şi au declarat autorităţilor că au făcut acest lucru din teribilism.
Rezultă că acţiunea nu are nici o conotaţie politică şi nici un partid sau formaţiune nu a stat în spatele acestei poveşti. Culmea, nici unul dintre cei patru autori nu au nici măcar drept de vot!
Fapta lor „eroică” a fost adusă spre cunoştinţa părinţilor acestora, care vor plăti ponoasele alături de tinerii care au comis, totuşi, o faptă penală.
Cu toate că la vremea la care apărea articolul care descria fapta petrecută, mai mulţi tulceni care nu cunosc prevederile legale, îşi dădeau cu presupusul, facem şi de această dată precizarea că actul în sine, cel de vandalizare şi distrugere, intră sub incidenţa codului penal şi se pedepseşte conform legilor în vigoare.
Indiferent ce candidat, ce partid sau ce slogan e afişat pe panouri, acestea nu trebuiesc vandalizate sau distruse, sub nici o formă! Schimbarea se face prin vot, la urne, după campania electorală! Doar acolo putem alege în ce fel vom fi conduşi…şi de către cine!
La vremea respectiva spuneați că au coborât din 2 autoturisme. Acum sunt 4 tineri până în 17 ani……
Si ce te face sa crezi ca nu este asa! Puteau fi lasati in zona de catre alte persoane…
Lucram cu marfa clientului. Nu intotdeauna gasim raspunsuri la intrebarile noastre. Lucrul cu oamenii e dificil, iar cu autoritatile de gen…foarte dificil! Incercam sa aflam cat putem si noi, cu mijloacele noastre
Dupa parerea mea au facut un gest prostesc si eroic in acelasi timp. Cel care a publicat articolu poate sa raspunde in orice mod negativ doreste.
Prostesc si inconstient! Erau eroi daca o faceau ziua, in public…si isi asumau fapta ca protest! Asa sunt doar niste mucosi carora acum le tremura chilotii!
Au vandalizat un cearșaf, în loc politia sa se autosesizeze când sunt vandalizate parcuri, locuri publice, dar ma scuzați acestea nu fac parte din campanie electorala. Ar trebui să-i remunereze PSD-ul pe cei 4 tineri pentru ca eu stau în zona și nici măcar nu am sesizat afisul pana nu am citit articolul.
Autoritățile, ori sunt incompetente, ori sunt lase...
Foarte urat. Prost pregatiti si dezinteresati. Doi pescari cu o plasa de pesti se descurcau mai bine...
Am fost elev scum 40 de Ani si nu exista comisii si comitete de elevi.Puneti mana pe carte si mai...
Nea Ilie, mai pune mâna pe regulament...
Unitatea e carniprod km 5. Sunt si acum epavele acolo.
Soferul depasit nu s-a asigurat. A considerat ca daca semnalizeaza e in regula .A dat de doua ori di...
Intre timp in Romania.........................Conform datelor recente, datoria publică a țării a ...
Ala de 20 de ani abia se tinea pe picioare . Era beat si drogat.
Este normal ce se intampla . Pietonii nu se asigura si tasnesc pe zebra .
Interesant cum a putut intretine relatii sexuale cu un copil! Cum naiba a reusit sa "intre"? Sau vio...