Acum 30 de zile, scriam despre o tragedie fără mărginii, în urma căreia doi tineri de 18 ani îşi pierdeau viaţa pe un drum din judeţul Constanţa, ucişi de bolidul condus de un tânăr de 22 de ani, beat. În urma acelui cumplit accident, Adi Cici şi Dragoş, ambii de 18 ani, îşi pierdeau viaţa, iar Daniel, pasager în acea maşină, era grav rănit şi îşi pierdea splina în urma unei operaţii care avea însă să îi salveze viaţa.
Tânărul care a produs cumplită tragedie, are doar 22 de ani şi la momentul incidentului era beat. Acesta era reţinut de către poliţişti pe 20 ianuarie şi a doua zi era arestat preventiv. Azi, cu toate că procurorii constănţeni au propus prelungirea măsurii arestului preventiv, judecătorii au hotărât că tânărul vinovat de moartea celor doi, să fie eliberat din arest, invocând că cererea prin care procurorii cereau prelungirea măsurii arestului preventiv nu a fost depusă în termen.
ÃŽn speţă, am stat de vorbă cu domnul Viorel Teliceanu, Prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria ConstanÅ£a, de la care am aflat că „în cursul zilei de azi vom cere măsura controlului judiciar.” Hotărârea finală o va lua însă judecătorul de drepturi ÅŸi libertăţi, care… poate lua orice măsură legală în această speţă.
Vom revenii cu detalii pe parcursul zilei sau mâine dimineaţă, în funcţie de ce vom afla de la magistraţii constănţeni.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Apropo de analfabetism. Înaintea județului nostru sunt Teleorman, Ialomița, Giurgiu... Haida, de!...
Modernizati și transportul în delta. Ok! Dar, ce facem cu analfabetismul din județ? Vedeți stud...
M-AR INTERESA PROGRAMUL DE MASTER ÃŽN DOMENIUL ECOLOGIEI ȘI PROTECÈšIEI MEDIULUIPOATE ÃŽMI PUTEÈ...
Drumul spre Chilia cînd aveți de gînd să-l faceți cît de cît mai bun să nu ne mai rupem maș...
https://www.contributors.ro/drumul-ecologic-transdelta-partea-intai-diagnosticul/https://www.contr...
Daca sta politia o saptamana pe strazi nu mai are unul permis in tot orasul.
Daca va tineti lenjeria pe voi si nu schimbati partenerii nu va imbolnaviti de HPV.
Un pasaj pietonal , suspendat cu picioarele în spațiul verde de pe strada unirii, care sa lege fal...
Din opt milioane de euro cat e parandaratul Ilie? Strazile din oras sunt vai de ele dar tu ai probl...
Asociația rușilor lipoveni nu s-a implicat ?Numai ucrainenii ?Cu nostalgie, gând bun și asfa...