Fiecare îşi construieşte casă acolo unde crede că se va simţi bine pentru restul vieţii. Aşa a făcut şi Ştefan, un amic de-al meu…şi părea că în sfârşit şi-a găsit liniştea. Numai că, socoteală de acasă cu cea din târg nu a ieşit aşa cum trebuie. Iată ce scrie acesta, pe pagina sa de facebook, scrisoare pe care ne-a trimis-o şi nouă la ziar:
„În faţa casei noastre din Cartierul Baltag, intravilan Tulcea, între strada Anasonului și strada Scurtă, o stimabilă doamnă, din ce am auzit cu ceva funcție pe la Vamă, are în proprietate un teren în valea dintre cele două străzi. Şi, în goană după bani, a hotărât să-şi umple groapa / valea cu gunoi după care să pună pământ pentru a putea vinde acest teren. Din declarații doar, am înțeles că are autorizație să facă asta. Bănuiesc că autorizația, dacă exista, se referă la gunoi inert (pasiv), în condițiile în care terenul este extravilan tip luncă. Dar surpriză, gunoiul e mai mult menajer, amestecat cu ceva moloz și praf de bitum să pară că e ok.
Noi am construit casa în această zonă pentru a ne crește copiii într-o zonă cu aer curat, departe de praful din centru. Zona părea una de vis, aer curat, vedere spre lac și dealuri în spate, etc. Şi, brusc, ne trezim, chiar în faţa casei cu mașini care descarca gunoi. Șoferii, sus și tare, spun că exista autorizație. Excuse me, autorizație să ce ? Să deversezi gunoi în faţa casei mele ? Nu, prietene, aşa ceva nu se poate. Nu în faţa casei mele.
Deci, prima încălcare a legii – deversare a deșeurilor, deloc pasive/ inerte, într-o zonă neautorizată.
A doua ilegalitate – accesul mașinilor s-a făcut pe străzile cartierului nostru pe care suntem proprietari, fără acceptul nostru. Menționez că terenul/ valea care se vrea umplută, în prima fază cu gunoi, nu face parte din cartierul nostru privat pe unde s-a făcut accesul mașinilor de transport dar, valea respectivă e ca o crevasă între două străzi ale cartierului nostru.
Doamna cu pricina, la sosirea poliţiei locale, a venit imediat și nu a făcut altceva decât să sfideze toți locatarii prezenți aducând acuze fără pic de jenă în loc să prezinte oarece documente legale care i-ar fi atenuat, oarecum, din vină, în stil tipic comunist al celor cu funcții în structuri, mizând pe faptul că, probabil, are tentacule în diferitele servicii locale.
Chiar și după plecarea Poliţiei locale, după ce aceștia au cerut sistarea transporturilor de gunoi şi prezentarea părților pentru clarificare a doua zi la Primărie la Serviciul de mediu, șoferul, nestingherit, a basculat în continuare conținutul din mașina aflată deja acolo Puteți vedea, în clip-urile alăturate, frustrarea noastră. Noi nu vom permite poluarea acestei zone frumoase doar pentru ca cineva vrea profituri din activități poluante în zona. Deasemenea, speram ca cei în măsura să oprească aceasta neobrăzare să se autosesizeze. Aşa că într-o țară europeană, civilizată, evoluată, cu respect fată de cetățenii ei contribuabili.
Aşa să ne ajute Dumnezeu.” – încheie Ştefan supărat. Mai jos aveţi un clip care arată exact efectul dezastrului ecologic.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Politia Locala are politisti orbi si fara picioare? Sa faca turul orasului si sa constate.
Sofer de 19 ani???? Ca a costat permisul?
Ce spui Puisor?
In oras se moare de foame dar bine ca avem batausi.
Ce facturi frumoase taie Veolia! Nu ca romanii! Si pretul e grozav : 16 lei metrul cub ! Romanii fa...
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...