Angajatorii care încheie un contract de stagiu în condițiile Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, cu modificările și completările ulterioare, primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu, pentru acel stagiar, o sumă in cuantum de 1350 lei, în limita fondurilor alocate cu această destinație. Durata contractului de stagiu este de 6 luni, cu excepţia situaţiilor în care prin legi speciale este prevăzută o altă perioadă de stagiu.
Stagiarul este debutantul în profesie, angajat cu contract individual de muncă, cu excepţia celor care dovedesc că au desfăşurat, potrivit legii, activitate profesională în acelaşi domeniu, anterior absolvirii. Intre angajator şi stagiar, se incheie un contract de stagiu, anexă la contractul individual de muncă.
Obligaţiile beneficiarilor de subvenţii:
-angajatorii au obligaţia să comunice agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, în a căror raza îşi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora;
-angajatorii vor depune, până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei unice D 112, la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, un tabel nominal întocmit conform Anexei nr. 20 din HG 174/2002 modificată și completată, însoţit de extras în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul după pontaj şi după statul de plată.
Important!
Angajatorii care beneficiază de suma aferenta angajării stagiarilor, sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă ale stagiarilor pe perioada contractului de stagiu încheiat.
Pentru accesarea acestor facilitati puteti beneficia de asistenta din partea personalului specializat al AJOFM Tulcea, la sediul agentiei din str. Grigore Antipa nr.10.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
I-auzi, frate!!!... Dar cine a inventat "baietii despeti" in energie? Nu, cumva, tot voi?
Poate intelege si primarul ca nu trebuie sa pui trecerea de pietoni fix in giratoriu. Si tot in gira...
Femeia a fost lovita rau?
Loredana, eu sunt bunica si am vazut multe nenorociri cand eram de garda la spitalul ''mare''.Sa s...
Duba veche de 23 de ani cu deficiente la sistemul de directie si tranare. Cine i-a dat ITP-ul ? Avea...
Ieri am lasat masina parcata 2/3 pe trotuar la fisc pe IL Caragiale. Peste 15 minute am gasit-o loci...
Zugravu Ion, o femeie este lovita pe trecerea de pietoni, si multe alte cazuri copii si alte persoan...
George Pahonea, subscriu... Problema nu e la pieton, ci la bravul nostru conducator auto care nu est...
Nenea Padurarul, crezi ca un text de lege te apara in fata unei masini a carui sofer nu are chef sa...
Lasati asa pretul. Acesta trebuie sa fie liber. Satenii mutati ''la bloc'' trebuie sa inteleaga cat ...