Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus la data de 02.12.2019, începând cu ora 21.00, măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de inculpatul P.V., în vârstă de 60 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, din probele administrate până la acest moment, rezultând faptul că în seara zilei de 29.11.2019, într-o locuință din loc. V. Alecsandri, jud. Tulcea, inculpatul a înjunghiat victima V.G.A., în vârstă de 47 de ani cu un cuțit în zona gâtului, a urechii drepte și a antebrațului drept, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan.
Atât victima, cât și autorul faptei lucrau ca ciobani la o fermă de oi a martorului P.A. din loc. V. Alecsandri, jud. Tulcea.
Victima V.G.A. a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Tulcea și supusă unei intervenții chirurgicale.
La data de 03.12.2019, s-a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea, arestarea preventivă a inculpatului P.V. pe o perioadă de 30 de zile, propunerea fiind admisă.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...
Sper sa invitati la inaugurare personalitati ale sportului tulcean.
Pensiile cand le redati valoarea legala. Pensionarii nu ar trebui pana atunci sa plateasca amenzi.
Eheee daca eram pe timpul apus rahatelul asta lua o ploaie de bastoane de mergea in mare viteza fi...
Sa fie inchis 10 ani
Dl. deputat, sa nu va uitati cuvintele si crezul rostite acuma, dupa ce partidul va decide sustinere...
''Doi tineri tulceni au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc''La 18 ani au devenit...