Un electrician din Ucraina, angajat la unul dintre subcontractorii Şantierului Naval Vard, a fost găsit decedat în această dimineaţă la ora 7.10 în apropierea locului său de muncă.
Potrivit inspectorilor de muncă tulceni care au deschis un dosar de cercetare cu privire la un posibil accident de muncă, electricianul ucrainean în vârstă de 57 de ani a căzut de la înălţime imediat după ce a urcat pe corpul de navă unde avea locul de muncă.
Intervenţia medicală de urgenţă de la faţa locului nu a reuşit resuscitarea acestuia iar cea mai plauzibilă ipoteză a decesului este un accident vascular cerebral (AVC) petrecut înainte de căderea acestuia de la înălţime.
„Avem la acest moment deschisă cercetarea şi certificatul medico legal va fi cel care ne va edifica în privinţa cauzei decesului. Din discuţiile purtate de colegii mei cu cei care au încercat aproape o oră resuscitarea s-ar părea că avem de a face cu un AVC puternic, dar încă nu ne pronunţăm” a declarat Ali Izet, inspectorul şef al ITM Tulcea.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Aceiasi sinistri. Chiar nu exista oameni in orasul Tulcea.Nu detaliez dar va spun ca in afara de ...
Greenpeace are si aici dreptate cum au avut si la Rosia Montana. Nu uitati ca tot beneficiul aproape...
''Pompierii tulceni au întreprins și măsuri specifice în astfel de situații pentru a evita izbu...
Ăștia de la greenpeace au fost mereu Gica contra,cred ca sunt neamuri cu SO.S!
Ginerle lui CLC Girguvanu vrea .... primar. Ce-l recomanda?
Se deplasau ca doi macho in ....caruta si au luat-o si pe aia la ocazie dupa care au violat-o!In R...
Ambulanta privata e de fapt o barca mai mare a unui vecin de acolo.
Dumnezeu să-l odihnească!!
Mi as dori foarte mult un cinema in tulcea pentru ca sunt filme si nu le poti vedea decat daca mergi...
Incet,incet ,Ludovic Orban construieste o alternativa serioasa la partidul care a fost confiscat de ...