Azi, în Piaţa Civică, au avut loc manifestări dedicate Zilei Unirii, la care au participat oficiali şi tulceni de rând, toată manifestarea finalizându-se cu o Horă a Unirii!
Desigur, primarul Ilie Ştefan a sfidat tulcenii încă o dată, „absentând prin neprezentare”, aşa cum o face mai de fiecare dată atunci când vine vorba de ieşit în public. Dar… l-a însărcinat pe viceprimarul credincios, George Șinghi, tovarăş de partid încă de pe vremea PDL-ului, să ţină un discurs „emoţionant”.
În timp ce viceprimarul favorit citea discursul cu pricina, din mulţime, un domn a avut şi el ceva de spus, „Huuu, hoţilor!„, lucru sancţionat imediat de către jandarmii prezenţi cu un proces verbal de avertisment.
Dacă anul trecut, un alt tulcean a încasat o amendă cam pentru acelaşi lucru, anul acesta „huiduitorul” a fost mai norocos şi a scăpat doar cu un avertisment scris.
Nu comentez nici gestul tulceanului, nici sancţiunea jandarmilor, dar trebuie să aprob faptul că tulcenii încep încet-încet să se trezească şi să îşi strige durerea în public. E un început…
Sunt curios, însă, dacă ar fi huiduit 200-300 de tulceni, ar fi dost sancţionaţi, oare, cu toţii ? Aşteptam răspuns din partea autorităţilor huiduite, dar şi a celor care au aplicat legea… Așa, ca să știm și noi…
PS: Sau… huiduiala o fi fost pentru Ilie, chiar dacă era în lipsa ? Sau pentru toată „iechipa câștigătoare”… ?

Cu razboiul la granita..... Geniala ideia sa te faci militar profesionist.
Gigi Chiscop a fost increzator in stiinta.
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!
Str Gazelei????? Ha hi haaaa.
Cred ca nu e normal ca minorul de 10 ani sa nu suporte nici o consecinta. Se va dezvolta un infracto...
Activitati neolimpice. Activitate asimilta coceptului de Educatie fizica , Se poate uzita la ore in ...
Dupa ce bei vin de ''butuc'' nu te urci la volan. 1,5% e mult si ptr un barbat.
De ce exista gheata si zapada pe sosea?Cine administreaza drumul ala?
Si cand te uiti cate femei sunt pe la doctori ca sa poata avea si dansele un copil, iar alcoolistii ...
intrebati la politie