Proiectul va fi propus spre finanțare la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în baza Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 care a aprobat Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“.
Valoarea totală a investiției se ridică la peste 9 milioane de lei, sumă ce nu ar fi putut fi alocată din bugetul propriu al Consiliului Județean Tulcea.
În cadrul ședinței ordinare care a avut loc la finalul lunii octombrie, Legislativul Consiliului Județean Tulcea a aprobat devizul general estimativ şi cererea de finanţare pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare Pod peste canal Mila 36 pe DJ 222N, km 34+178” în vederea accesării finanţării prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”.
Conform documentelor justificative transmise de compartimentul de specialitate din cadrul Consiliului Județean Tulcea, la momentul actual podul se află într-o o stare avansată de degradare, prezintă defecțiuni ale elementelor de suprastructură și infrastructură, nu are trotuare pietonale, elementele de racord cu terasamentele prezintă degradări majore, plăcile de racordare sunt deteriorate etc.
Se impune, așadar, o investiție amplă în modernizarea acestui pod peste canalul 36, o zonă cunoscută de turiștii care vizitează Delta Dunării.
Valoarea acestui proiect de investiție, conform devizului general estimativ, este 9.495.161,52 lei, din care cheltuielile eligibile (de la bugetul de stat) se ridică la 9.201.170,63 lei, inclusiv TVA, iar cheltuielile asigurate din bugetul propriu al Consiliului Județean Tulcea se ridică la 293.990,89 lei, inclusiv TVA.
„În vederea realizării acestui obiectiv de investiţii, Consiliul Judeţean Tulcea a căutat surse de finanţare, neputându-se asigura finanţarea integrală din bugetul propriu. O oportunitate, în acest sens, o constituie Programul național de investiţii „Anghel Saligny”, care prevede clar categoriile de investiții care pot fi finanțate cu fonduri guvernamentale, printre ele numărându-se și poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale. Noi ne propunem să profităm de toate sursele de finanțare puse la dispoziția autorităților locale în vederea modernizării rețelei de transport din județul Tulcea, pentru creșterea gradului de atractivitate a zonei“, spune președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
E de apreciat , mai ales daca s-ar asfalta si soseaua spre Chilia, care se repara din trei in trei ani ! Oare de ce? Pai , daca tot veni vorba, este prea complicat , sau nu este rentabil , un pod peste Dunare la Tulcea ? Mai sunt tari, in Europa civilizata, in care raurile sunt trecute cu bacuri , salupe si barci ? Un astfel de pod , nu este o utopie , sau un lux inutil , ci o necesitate ! Si in Tudor Vladimirescu , peste Dunare , traiesc tot tulceni !
Priviti anvelopele.
Aceiasi politicieni din 90 pana azi au distrus economia Tulcei iar voi radeti de o poza. Unde-s int...
''administratorul public al judetului, Dumitru Mergeani'' Este adevarat? Daca da chiar imi pare rau ...
Ar trebui sa demisioneze toti din acest partid, sa ramana Sosoaca singura.
Păcat că de la Tulcea, până la ,,Marele Pod" nu mai sunt localități sau poate lumea este mai s...
Domnilor de CNAS de la mine primiti lunar 1700 lei si oferiti ...nimic. Cand am avut nevoie de un RM...
Am o matusa care a avut cancer ganglionar si reusise sa supravietuiasca . Dupa ce s-a protejat de sa...
Atacati in instanta faptul ca acei concesionari folosesc pesticide care distrug fauna si flora.
Vesnicele fetze triste de politicieni care au dus la sapa de lemn un judet intreg. Daca iubeati pama...
Probabil permisul a fost cumparat. La Ploiesti e 3000 euro. La Tulcea cat e?