Consiliul Județean Tulcea a prevăzut un plan investițional de reabilitare și modernizare a portului și falezei din municipiu. Investiția estimată la aproximativ 40 de milioane de euro se va realiza cu finanțare din fonduri europene.
Până la data de 20 mai licitația pentru reabilitarea falezei și portului Tulcea se lansează în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. „Sperăm ca până în septembrie, octombrie să avem constructorul și să începem lucrările. Esențial este să nu avem sincope pe procedurile de licitație. Vrem cu toții o faleză remodelată, amenajată, un port turistic sistematizat şi modernizat. Ne-am asumat proiecte de investiții pentru aceste obiective și ne respectăm angajamentul luat în fața tulcenilor. Sunt investiții așteptate de ani buni de tulceni, investiții pentru care voi semna zilele acestea cererea de finanțare ”, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
În vara anului 2017, faleza și portul Tulcea au trecut de sub tutela APDM Galați în administrarea Consiliului Județean. Prin acest transfer s-a creat posibilitatea finanțării din fonduri europene a proiectelor de investiții pentru modernizarea Portului și a Falezei Tulcea. Consiliul Județean Tulcea a prevăzut un plan investițional de reabilitare și modernizare a portului și falezei din municipiu. Investiția estimată la aproximativ 40 de milioane de euro se va realiza cu finanțare din fonduri europene.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!
Str Gazelei????? Ha hi haaaa.
Cred ca nu e normal ca minorul de 10 ani sa nu suporte nici o consecinta. Se va dezvolta un infracto...
Activitati neolimpice. Activitate asimilta coceptului de Educatie fizica , Se poate uzita la ore in ...
Dupa ce bei vin de ''butuc'' nu te urci la volan. 1,5% e mult si ptr un barbat.
De ce exista gheata si zapada pe sosea?Cine administreaza drumul ala?
Si cand te uiti cate femei sunt pe la doctori ca sa poata avea si dansele un copil, iar alcoolistii ...
intrebati la politie
Nu inteleg secretomania. De ce nu se spune numele strazii ? Pe cine protejaza pastrea secretului ? I...
Cu mamaliga in geam nu opresti la semafor din cauza vitezei!