Viceprimarul Andaluzia Luca, împreună cu consilierii locali PSD, Anca Suhov, Lavinia Vizauer şi Cezar Marin, au propus un proiect de Hotărâre de Consiliu Local care priveşte actualizarea Regulamentului privind amenajarea, întreţinerea şi exploatarea parcărilor rezidenţiale din municipiu.
Printr-o notă de fundamentare, proiectul de HCL prevede clar stabilirea beneficiarului şi a operatorului, timpii pentru rezervarea locului de parcare, precum şi renunţarea la tăbliţa galbenă şi înlocuirea cu marcaj.
Se va propune că rezervarea locului de parcare să fie doar în intervalul 16.00 – 08.00, de luni până vineri şi respectiv zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale. În restul timpului, adică în zilele lucrătoare de la ora 8.00 la 16.00, parcarea va avea caracter de parcare publică gratuită!
Fiecare deţinător de autorizaţie, va trebui să aibe în autoturism, obligatoriu şi la vedere, autorizaţia de parcare pentru locul respectiv. Pentru contravenţii şi sancţiuni, va fi abilitata poliţia locală.
Total de acord. Dar politia locala sa aibe si program intre orele 16-8 pentru a raspunde in caz ca locul de parcare imi este ocupat in acest interval.
O rugam pe d.na viceprimar sa faca o vizita in spatele bl.8 si bl.7 de pe strada 1848 unde sunt 2 terenuri virane pe care s-ar putea amenaja 2 parcari destul de incapatoare .
O idee nu proastă, ci foarte proastă… Noi cei care plătim parcările de ani de zile, și care venim de la muncă mai devreme de ora 16,unde vom parca autoturismele?????
Ori va trebui să venim acasă obosiți de la servici, să ne cautam o oră un loc de parcare pe vreo străduță, apoi să urcam câteva etaje până acasă, apoi să stam cu ochii pe ceas până se face ora 16,ca mai apoi sa ne îmbrăcăm, să coboram iarăși etajele urcate, să ne recuperăm masina, ca mai apoi sa o mutam pe locul plătit… O idee super proastă, care va crea haos.
In spatele blocului 4 de pe str.1848, dimineața și la prânz când intră și ies copiii de la școlile din zonă, e jale! Ar putea fi făcut un sens unic cu intrare de la Șc. 12 și iesire la Lic.Moisil!
Buna ziua! Se poate amenaja o parcare mare in spatele blocurilor 7 și 8 de pe str.1848, deoarece este un spațiu plin de bălării care s-ar putea transforma în ceva util cetățenilor! Venim seara de la muncă și efectiv ne învartim minute in sir căutând parcare deoarece sunt arhipline cele din fata spitalului! Suntem nevoiți să mergem în parcarea spitalului deși locuim peste drum !Iar garajele au devenit bucătării sau locuri de băut un păhărel!
Programul de gratuitate: Luni-Joi de la ora 8,00-15,00, vinerea de la 8,00-14,00, avand in vedere ca institutiile publice vinerea lucreaza pana la ora 14,00. Totusi cred ca se pot construi parcari subterane.
Se puteau construi parcari cu 2-3 etaje, pe langa centrele comerciale, spital, …………Sunt locuri pline de balarii, dorm cainii vagabonzi,sunt focare de infectie pentru ca le folosesc oamenii ca wc…….Se pot lua bani europeni, se pot face parcari,se pot pune camere de luat vederi, paza….. se poate rezolva usor problema….
de ce se vaita obositul de la munca, ce drept are el mai mult decat mine la un loc de parcare, toate hartiile marilor diriguitori zic,, daca sunt mai putine solicitari decat locuri de parcare”, dar daca sunt 15 locuri de parcare si 16 cereri, eu vin in vizita la mama grav bolnava unde parchez, unde este corectitudine ,egalitatea si drepturile la viata, ei incaseaza si noi ne certam
Adica 2 RRomi au talharit un cetatean. Voua nu vi se pare ca RRomii sunt din ce in ce mai multi in ...
In urma accidentului nu a rezultat nici o victima.Doamna in cauza a solicitat transportul pana la sp...
Aceiasi sinistri. Chiar nu exista oameni in orasul Tulcea.Nu detaliez dar va spun ca in afara de ...
Greenpeace are si aici dreptate cum au avut si la Rosia Montana. Nu uitati ca tot beneficiul aproape...
''Pompierii tulceni au întreprins și măsuri specifice în astfel de situații pentru a evita izbu...
Ăștia de la greenpeace au fost mereu Gica contra,cred ca sunt neamuri cu SO.S!
Ginerle lui CLC Girguvanu vrea .... primar. Ce-l recomanda?
Se deplasau ca doi macho in ....caruta si au luat-o si pe aia la ocazie dupa care au violat-o!In R...
Ambulanta privata e de fapt o barca mai mare a unui vecin de acolo.
Dumnezeu să-l odihnească!!