Peste o sută de sportivi tulceni, premiați la a treia ediție a Galei Sportului Tulcean
În fiecare an, Consiliul Județean Tulcea susține sportul de performanță din județul Tulcea, insistând asupra respectului și aprecierii pe care le merită sportivii tulceni, antrenorii, dar și toți cei implicați în această activitate din partea autorităților administrației publice.
În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru premierea, în condițiile legii, a sportivilor tulceni care au obținut performanțe deosebite la competițiile sportive naționale și internaționale oficiale și a antrenorilor principali care au contribuit la realizarea acestor performanțe, cei mai buni sportivi tulceni vor fi premiați pentru rezultatele obținute în cursul anului 2024.
Pentru recunoașterea meritelor sportivilor tulceni, Consiliul Județean Tulcea va organiza, miercuri, 30 aprilie 2025, începând cu ora 13.00, la Teatrul „Jean Bart“ din Tulcea, un eveniment menit să celebreze performanța din domeniu.
„În urmă cu trei ani, Consiliul Județean Tulcea a aprobat acest regulament care ne oferă cadrul legal pentru a recompensa rezultatele impresionante ale tulcenilor care intră în competiții naționale, internaționale, europene și mondiale. Gala Sportului Tulcean, organizată de trei ani, este doar un instrument prin care întreaga comunitate le mulțumește sportivilor pentru talent, pentru dăruire, dar și pentru eforturile constante pe care le fac pentru a fi vârfuri în sporturile pe care au ales să le practice. Consider că este datoria noastră (morală și legală) să încurajăm și să promovăm sportivii și antrenorii tulceni care, prin eforturile lor, reușesc să pună Tulcea pe harta mondială a performanței sportive“, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Dl. deputat, sa nu va uitati cuvintele si crezul rostite acuma, dupa ce partidul va decide sustinere...
''Doi tineri tulceni au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc''La 18 ani au devenit...
Un alt Partizani?
Subtire. O provocare de 2 bani. Drona nu era ruseasca ci ucrainiana. Oficialii romani au organizat a...
Raspundem ca la scoala: Stim ca aceasta drona a fost o drona ruseasaca, deoarece pe motor si pe ampe...
Sunt eu primul care isi da cu parerea. Orasul e plin de hoti ! cu Iliuta in frunte . tinerii au cel ...
De unde știm noi că nu a fost drona ucraineană? Mereu au vrut să ne bage in conflict cu ei
Horahai . Care domni?
'' Mesaje, telefoane, trafic, task-uri, cumpărături, deadline-uri''Numai un nebun ar lua in seri...
''Ce se întâmplă când renunți la cărbuni și gaz''Simplu: Gatesti la curent electric si plat...