Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România are obligaţia de a crea şi implementa o legislaţie de mediu prin care să asigure protejarea mediului şi a sănatăţii populaţiei.
Acțiuni prioritare în 2019
(Rezumat din Evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu RAPORT DE ȚARĂ ROMÂNIA)
➡ Adoptarea și punerea în aplicare a unui program de lucru pentru deșeuri, care să fie monitorizat de un comitet director/organism interministerial care ar coordona mai bine acțiunile și ar asigura încrederea politică ce lipsește în prezent;
➡ Introducerea de urgență a unei taxe de depozitare a deșeurilor și majorarea progresivă a acesteia pentru a evita eliminarea deșeurilor reciclabile în depozitele de deșeuri;
➡ Asigurarea închiderii și a reabilitării depozitelor de deșeuri care nu corespund standardelor;
➡ Îmbunătățirea și extinderea colectării separate a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor biologice. Stabilirea unor standarde minime în materie de servicii pentru colectarea separată (de exemplu, frecvența colectării, tipurile de containere etc.) în municipalități pentru a asigura rate ridicate de captare a deșeurilor reciclabile.
Tulcea se aliniază politicilor de mediu din spațiul Comunitar
Consiliul Judeţean Tulcea a implementat în perioada 03.12.2013 – 31.12.2017 proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Tulcea”. Co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), are ca obiectiv general dezvoltarea unui sistem durabil de management al deşeurilor la standarde europene, prin îmbunătăţirea serviciilor şi reducerea numărului de depozite neconforme din judeţ, potrivit practicilor şi politicilor Uniunii Europene.
Valoarea acestui proiect este de aproximativ 30 de milioane de euro, din care 24 de milioane de euro reprezintă finanţarea nerambursabilă acordată de UE.
Proiectul a inclus următoarele investiţii realizate la nivelul Judeţului Tulcea:
➡Închiderea depozitelor de deşeuri neconforme de la Măcin, Isaccea, si Sulina;
➡Construirea unui depozit conform de deşeuri în localitatea Mihai Bravu;
➡Construirea unei staţii de tratare mecano-biologică (TMB) în localitatea Mihai Bravu;
➡Construirea a 10 dane de acostare.
Achizitionarea echipamentelor de transport/transfer a deşeurilor precum şi a echipamentelor de colectare a deşeurilor – pubele şi containere.
Obiectivele specifice ale proiectului au vizat:
➡ Creşterea gradului de acoperire a populaţiei care beneficiază de colectarea deşeurilor municipale şi de serviciile de management de calitate corespunzătoare şi la tarife acceptabile;
➡ Reducerea cantităţii de deşeuri depozitate;
➡ Creşterea cantităţii de deşeuri reciclate şi valorificate;
➡ Înfiinţarea unor structuri eficiente de management al deşeurilor.
Gunoiul menajer, colectat printr-o procedură subvenţionată de la Stat
Beneficiarii finali ai proiectului sunt gospodăriile din judeţ, instituţiile administrative şi sociale, precum şi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Tulcea, în funcţie de tipul de deşeu pe care îl produc. Mai exact întreaga populaţie a judeţului beneficiază de acest proiect, atât locuitorii din mediul urban cât şi cei din mediul rural.
Dacă procedura privind licitația pentru serviciile de colectare a deşeurilor se desfășoară fără sincope (clasicile contestaţii) atunci, din toamnă, sistemul de management al deşeurilor devine operational. Gunoiul menajer va fi colectat printr-o procedură subvenţionată de la Stat, iar persoanele fizice care locuiesc în satele izolate din Deltă vor plăti 50% din taxa de habitat. Ultimele modificări ale legislaţiei ce ţine de managementul deşeurilor răspunde politicii de mediu a Uniunii Europene.
„Dincolo de detaliile tehnice ce ţin de procesul integrat de management al deşeurilor, ce este important de reţinut ţine de responsabilitate. Ideea de bază a acestor modificări legislative pe managementul deşeurilor este că poluatorul plăteşte. Cetăţeanul trebuie să selecteze deşeurile la pubelă. Cu cât cetăţeanul este mai responsabil, scade şi taxa”, afirmă Ilie Petre, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri.
Informații de interes
http://www.mmediu.ro RECOMANDĂRI PENTRU APLICAREA MODIFICĂRILOR LEGISLATIVE INTRODUSE PRIN ORDONANȚA DE URGENȚĂ NR. 74/2018
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
''administratorul public al judetului, Dumitru Mergeani'' Este adevarat? Daca da chiar imi pare rau ...
Ar trebui sa demisioneze toti din acest partid, sa ramana Sosoaca singura.
Păcat că de la Tulcea, până la ,,Marele Pod" nu mai sunt localități sau poate lumea este mai s...
Domnilor de CNAS de la mine primiti lunar 1700 lei si oferiti ...nimic. Cand am avut nevoie de un RM...
Am o matusa care a avut cancer ganglionar si reusise sa supravietuiasca . Dupa ce s-a protejat de sa...
Atacati in instanta faptul ca acei concesionari folosesc pesticide care distrug fauna si flora.
Vesnicele fetze triste de politicieni care au dus la sapa de lemn un judet intreg. Daca iubeati pama...
Probabil permisul a fost cumparat. La Ploiesti e 3000 euro. La Tulcea cat e?
E minunat ca se serbeaza, dar expresia ,,mica unire,, ar trebui stearsa din gandirea analfabetilor. ...
Cel mai bun aparat e de departe Nespresso.