„Ajunge! Am ezitat dacă să abordez sau nu public incidentul absolut revoltător de ieri, din timpul ședinței de Consiliu Local. Poate în alte condiții nu aș fi făcut-o, dar reacțiile celor apropiați și indignarea majorității covârșitoare a celor care au asistat pe viu la un nou episod de escaladare a bădărăniei în spațiul public mă determină ca de această dată să iau atitudine, să spun „Ajunge!“.
Așadar, ieri, în timpul ședinței de Consiliu Local, Constantin Hogea (în mod normal aș fi folosit „domnul Constantin Hogea“, dar apartenența la liga „domnilor“ trebuie dovedită) și-a văzut spulberat, democratic, planul de împroprietărire a unei firme extrem de apropiată dumisale cu un teren primit în concesiune de la primărie. Noi, consilierii PSD, am considerat că nu este oportun să înstrăinăm definitiv una dintre proprietățile municipiului într-un moment delicat, în care piața imobiliară este nefavorabilă celor care vând. Susținem inițiativele private, dorim să-i ajutăm pe investitorii reali, dar, în același timp, nu suntem de acord ca unii să profite de efectele economice ale pandemiei pentru a se împroprietări în dauna cetățenilor Tulcei. Este o chestiune de principiu și de responsabilitate. Am fost aleși să reprezentăm interesele tuturor tulcenilor, nu pe cele ale partenerilor de afaceri ale unor politicieni mai mult sau mai puțin independenți.
Constantin Hogea s-a obișnuit, în 16 ani de când ocupă scaunul de primar, să nu fie contrazis și să nu i se spună că interesele obștei au prioritate în fața intereselor personale. Cum ieri nu a avut parte de o complicitate vinovată, a început să sară calul. Căluțul, mai degrabă, date fiind proporțiile.
După cum unii dintre dumneavoastră știu iar alții, poate, află acum, de trei săptămâni am demarat o serie de audiențe online, ce au loc pe pagina mea de Facebook în fiecare miercuri. Pentru că nu putem să îngrădim accesul cetățenilor la informații, nu avem dreptul să ne ascundem în spatele unui virus pentru a nu da explicații, pentru a nu oferi oamenilor răspunsuri și soluții.
Iritat că cetățenii câștigă iar patrimoniul unei firme este puțin mai sărac decât planul de afaceri, Constantin Hogea a încercat să mă jignească, denumind sesiunile de audiențe „videochat“. Nu m-a jignit, m-a mâhnit, dar este nemăsurat mai jignitor pentru cetățenii municipiului. În momentul în care primarul în funcție de 16 ani asimilează dialogul cu cetățenii cu o activitate la limita moralității, considerată de mulți o formă de prostituție mascată, devine clar care este părerea acestui personaj despre faptul că noi, aleșii, trebuie să răspundem în fața cetățenilor.
Dintotdeauna Constantin Hogea dezvoltă o formă de hărțuire (de bullying în termenii zilelor noastre) nedemnă pentru un ales local, pentru un om cu educație, pentru cineva care ar trebui să fie un exemplu de comportament civilizat pentru întreaga comunitate. După 16 ani, poate că este momentul să se oprească sau să fie oprit. Nedemn a fost Constantin Hogea ieri, nedemn știe să-și atace contracandidații. Căci nu doar eu am fost ținta mârlăniilor sale ieri, ci și Ștefan Ilie. Da, Ștefan Ilie este primarul unei localități din ruralul județului Tulcea, dar nu este nimic rușinos în asta. A insista să-l discreditezi așa cum a făcut-o în ședința de Consiliu Local dovedește disperare, lipsă acută de bun-simț și neînțelegere a secolului în care trăim.
Gata, Constantin Hogea, gata! Ajunge!
16 ani de bădărănie personală instituționalizată, 16 ani de ineficiență și proastă gospodărire nu pot fi ascunși de atacuri suburbane. Ce-i prea mult e prea mult!”
Andaluzia Luca – viceprimar al municipiului Tulcea
tu care ai citit, nu ai vazut ca este semnat chiar de cel care reclama mizeria respectiva?
Miroase de la o posta a inceput de campanie electorala si in astfel de campanii nu exista respect , scrupule , sau bunsimt ! ( Ma rog , poate f.f. rar ) Un lucru este insa cert : Tulcea nu mai este orasul de acum 5-6 ani ; acum este un oras murdar si mizer ! Fara discutuie, sunt vinovati unii cetateni , dar Primaria ce face ? Cucu !
De ce nu cer documente de la RAR ca aia emit carti de identitate vehicul. RAR nu e de stat?
De ce nu iau informatii de RAR? Parca aia emit acele carti de identitate ! La munca bah nu la trim...
Stimati tulceni, primarul Stefan va pava strazile cu pietre pretioase? Oare de asta s-au triplat im...
''Pentru aplicarea noului sistem de calcul, Primăria Municipiului Tulcea utilizează baza de date c...
Asta ce cauta pe strada la ora aia? Satenii merg la culcare cand se intuneca.
Pai, Politia nu poate prinde infractorii? De ce mai exista?Cum adica eu sa ma apar?Sa ma apere pol...
Pai dvs ca autoritate nu puteti sa gasiti niste neica nimeni? Eu cum pot sa o fac?
Pasagerul ala era plin de sange cand l-au scos!
De cand stau elicopterele astea in aer, taica!... Or mai fi avand combustibil? Asa-i ca nu a deschis...
Pista ptr biciclisti inexistenti. La panta aia cine merge cu bicicleta? Plus de asta batranii sunt c...