Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat marți, 27 noiembrie, la lucrările ședinței extraordinare a Adunării Generale a Filialei Județene Tulcea a Asociației Comunelor din România. Întrunirea, care a inclus și reuniunea Consiliului Director al Asociației, a fost prezidată de Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca și președintele ACoR Tulcea, cu acest prilej fiind prezenți 31 de primari din județ.
Discuțiile au vizat, între altele, analiza rezultatelor cooperării și aprobarea Raportului privind activitatea de audit pentru anul 2018, aprobarea Planului de audit public intern pe anul 2019, adoptarea hotărârii privind majorarea cotizației aparatului administrativ pentru 2019 precum și modificarea organigramei Filialei Județene Tulcea a Asociației Comunelor din România.
La punctul „Diverse”, președintele Eugen Ion a supus atenției primarilor prezenți intenția de a demara demersuri oficiale în vederea modificării Legii pensiilor, în sensul acordării unor facilități, în speță sporuri, la indemnizația aleșilor locali, în contextul în care aceștia sunt actualmente defavorizați la calculul pensiei. Această inițiativă a fost aprobată de cei prezenți printr-o hotărâre a Adunării Generale a Filialei Tulcea a ACoR.
„Este lăudabil că acest demers pornește de la Tulcea, dar nu va avea succes dacă nu va fi unul colectiv. Va trebui să vă uniți, la nivelul filialelor din țară, și să realizați toate diligențele necesare în această direcție. Noi, din partea Consiliului Județean, suntem de acord cu dumneavoastră pe deplin și vă susținem inițiativa”, a declarat, în acest sens, vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Mergeani.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
TUCHILĂ MITICĂ am inteles ca e ...membru a unui partid care l-a pus in functie cred ca ptr asa cev...
Ala a furat o gaina din loc Corbu - Constanta pe care a dat-o mita unui consilier local ptr a semna ...
Deci voi ati testat pe oricine indiferent daca a fost beat sau nu. Asta poarta un nume :abuz.Cum...
Cand ''sanctionati'' primarii care in loc sa repare drumurile monteaza semne de circulatie ''drum c...
Acum vor conduce fara permis. Vorbesc serios. Nu au ei treaba.
''Stejaru - Populație (2021) - Total 1.242 locuitori''De ce nu este desfiintata primaria si con...
Unde fuge cel/cea din ''autoturismul''....maro?
Sunt profund miscat. Sa nu uitati ce ati spus aici azi.Schimbarile din intreaga lume va vor matura...
Mergeți și controlați magazinul Profi de la Pelican Tulcea este un focar de infecție în vitrine...
Avansat ca nu a dat comunicat ca nu vom mai incasa taxa de canal ptr ca bratul Chilia va deveni m...