Viceprimarul orasului Babadag, Iordan Nastase, alaturi de consilierii localia ai PSD, au iesit in on-line cu o scrisoare deschisa catre locuitorii orasului Babadag, prin care isi justifica deciziile politice din ultima perioada si il acuza pe primarul Georgian Caraman de dezinformare si interese personale sau de grup. Mai jos, va redam integral textul „scrisorii deschise catre cetateni”:
Stimați cetățeni,
Ne-am abținut să dăm o replică cu privire la postarea primarului Caraman , din data de 10/05/2018 ,așteptând sentința tribunalului Tulcea , având ca speță ,solicitarea primarului de a dizolva Consiliului Local Babadag .
În urma pronunțării sentinței din 11/05/2018 (document hotărâre nr 757/2018) soluția a fost de respingere a cererii ca nefondată !
În acest context ne vedem obligați, să venim cu câteva precizări , vizavi de cele prezentate eronat de această mașinărie de dezinformare (PNL Babadag) păstorită de primarul orașului.
În postările anterioare, am prezentat amendamentul , prin care noi,consilierii PSD , am solicitat păstrarea taxelor şi impozitelor locale la nivelul anului 2017 .
Alături de acest amendament , am prezentat şi propunerile PNL cu privire la majorarea taxelor şi impozitelor . Nu am cerut înjumătățirea acestora , iar în privința taxei de habitat ,am considerat că 7 lei este suficient ,ținând cont de nivelul de trai al comunității .
Taxa pentru oficierea căsătoriilor era o mare aberație -propunerea PNL era de 400 lei ,în loc de a veni cu un ajutor tinerilor se procedează la o „jupuială ” pe față !
Mărirea taxelor şi impozitelor locale , era destinată agenților economici şi persoanelor fizice în formă aberantă .
Dizolvarea Consiliului Local , a fost prezentată cu un scop bine definit ,de acapararea banului public şi cheltuirea după bunul plac , fapt constatat de-a lungul timpului .Au fost executate lucrări , unele chiar de mântuială, la diverse obiective ,supraevaluate , fără proiecte ,licitații şi alte avize necesare .
Criticile aduse de consilierii PSD vizavi de aceste probleme ,l-au determinat pe primarul orașului şi acoliții acestuia ,să se folosească de tot felul de mijloace mai puțin legale , pentru înlăturarea consilierilor PSD deveniți „incomozi” .
Această situație de blocaj a CLB a adus şi va aduce mari prejudicii , care se vor răsfrânge asupra comunității, fapt constatat şi semnalat şi de mass media .
Noi,grupul de consilieri PSD, aleşi democratic de către cetățenii orașului Babadag ,îi solicităm public primarului , să ia act de hotărârea emisă de tribunalul Tulcea , s-o pună de urgenta în aplicare , pentru a se trece căt mai curând la o stare de normalitate .
Viceprimar Iordan Năstase
Grup consilieri PSD
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.