Duminică, începând cu ora 10.00, Lucian Simion, consiler al președintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia Zilei Europei, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Zilei Independenței.
Ziua de 9 mai are o semnificație aparte pentru noi, românii. Celebrăm în această zi 144 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României (1877) şi, totodată, 76 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (1945) şi, odată cu acesta, finalul unei ere marcate de conflicte în întreaga Europă.
În 1950, Robert Schuman a avut inițiativa de a pune bazele unei structuri care avea să aducă la un loc statele europene, în scopul menținerii păcii și a progresului economic, conturându-se astfel Uniunea Europeană de astăzi. 35 de ani mai târziu, Consiliul European de la Milano a desemnat ziua de 9 mai „Ziua Europei”.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Priviti anvelopele.
Aceiasi politicieni din 90 pana azi au distrus economia Tulcei iar voi radeti de o poza. Unde-s int...
''administratorul public al judetului, Dumitru Mergeani'' Este adevarat? Daca da chiar imi pare rau ...
Ar trebui sa demisioneze toti din acest partid, sa ramana Sosoaca singura.
Păcat că de la Tulcea, până la ,,Marele Pod" nu mai sunt localități sau poate lumea este mai s...
Domnilor de CNAS de la mine primiti lunar 1700 lei si oferiti ...nimic. Cand am avut nevoie de un RM...
Am o matusa care a avut cancer ganglionar si reusise sa supravietuiasca . Dupa ce s-a protejat de sa...
Atacati in instanta faptul ca acei concesionari folosesc pesticide care distrug fauna si flora.
Vesnicele fetze triste de politicieni care au dus la sapa de lemn un judet intreg. Daca iubeati pama...
Probabil permisul a fost cumparat. La Ploiesti e 3000 euro. La Tulcea cat e?