Întâlnirea viceprimarului Andaluzia Luca cu locuitorii din Cartierul Nou, se amână pentru luni, 21 mai, tot la ora 17.00, din cauza conditiilor meteo nefavorabile.
„Vrem sa discutam cu cat mai multi oameni din zona. Daca ploua, sunt convinsa ca lumea nu va veni, asa ca, decat sa venim degeaba, mai bine reprogramam intalnirea pentru luni, la ora 17.00. ” – ne-a spus doamna viceprimar Andaluzia Luca.
Despre intalnirea publica din zona ANL Viticulturii, doamna vice a precizat :” Am profitat de vremea bună și ne-am întâlnit în aer liber. Probleme în primul rând de ordine publică, dar și ale Primăriei ca proprietar și administrator al clădirilor. Am discutat despre modificări ale Regulamentului privind parcările de reședință. Am analizat situația locului de joacă amplasat prea aproape de ferestre și vom iniția implementarea unor soluții care să îi reducă impactul negativ. Am notat problemele de comunicare cu Energoterm și Aquaserv și ne vom implica în mediere. Două ore pline.”
Asa ca, luni, de la ora 17.00, toti locuitorii din Cartierul Nou – Lotizare, sunt asteptati la foisorul din parc, pentru a se intalni cu Andaluzia Luca, o parte dintre consilierii locali si directori ai societatilor din subordinea consiliului local.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Eu , având niște ani în spate ,când mă duc sa cumpar de ale gurii îmi fac traseul in asa fel ...
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...
Sper sa invitati la inaugurare personalitati ale sportului tulcean.
Pensiile cand le redati valoarea legala. Pensionarii nu ar trebui pana atunci sa plateasca amenzi.
Eheee daca eram pe timpul apus rahatelul asta lua o ploaie de bastoane de mergea in mare viteza fi...
Sa fie inchis 10 ani