Editura Militară se laudă cu publicarea romanului de noutate al acestui an. „Spionii dintre ape”, menționând că este noutatea editorială a anului. Volumul a văzut lumina tiparului în august 2023. Autorul este un tulcean, colonelul în rezervă Lucian Tugui.
Am intrat în posesia cărții și am apucat să o parcurg puțin. Iată ce menționa Lucian Țugui în prefață:
„Povestea reală relatată în aceste pagini prezintă o rețea de spionaj construită în teritoriul de ocupație cu scopul a furniza inamicului informații despre armatele române. Este o poveste adevărată, fără elemente de ficțiune și ea este scrisă în urma unor cercetări care au durat patru ani. În acest timp informațiile au fost căutate atât în arhivele naționale, cât și în vechile publicații precum și în alte depozite de documente cu valoare istorică.
Fiecare loc este încărcat de istorie și uneori istoria se lasă descoperită.”
Cunoscându-l pe autor, am purtat o discuție despre acest proiect, deoarece știam despre alte activități ale fostului polițist, dar nu și despre pasiunea despre istorie și scris.
Lucian Țugui mi-a relatat că pe parcursul a trei ani, fiind intrigat de conținutul unui dosar din arhivele naționale, a făcut investigații pentru a completa o anchetă realizată în urmă cu o sută de ani de un alt polițist tulcean, comisarul Ioan Oprescu, șef al Brigăzii de Siguranță din Tulcea. După un periplu de căutări prin Arhivele Naționale Centrale și cel din Tulcea și Constanța, după căutări în arhivele barourilor de avocați, după descifrarea articolelor din sute de ziare ale vremii, cauza cu autori necunoscuți s-a transformat într-o enigmă elucidată.
Astfel a văzut lumina tiparului volumul „Spionii dintre ape”. Volumul are o importanță deosebită pentru comunitatea tulceană pentru că prezintă istorii reale ale locurilor în care trăim.
Profesorul doctor Alin Spânu, autor al unor volume inedite despre spionajul românesc, scria despre „Spionii dintre ape”:
„Sertarul prăfuit al istoriei” – cum îi place autorului să spună – a păstrat declarațiile celor care au supraviețuit, au pierdut pe cineva drag, împreună cu rapoartele unui comisar tenace și zelos, care nu s-a lăsat până nu i-a prins și trimis pe vinovați în fața justiției. Doar că, până la urmă, Justiția le-a întors spatele și, cine știe, poate justiția divină să fi făcut, măcar parțial, dreptate. Volumul arată în profunzime destine care, în timpuri anormale, au fost aruncate de colo-colo de evenimente, dar și de semeni. Rănile sufletești și suferințele fizice au rămas nevindecate, însă trecerea timpului și colbul arhivelor au lăsat în urmă dramele acestor tulceni.
„Eroul de ieri devine, uneori, trădătorul de azi și cel care ieri a fost blamat ca trădător, azi târziu sau postum devine erou” – conchide autorul. În paginile cărții se află radiografii ale conștiințelor și faptelor, educative și instructive în egală măsură, utile pentru cei de azi și de mâine”.
Cartea urmează să fi lansată în cadrul tărgului de carte din acest an, vineri 15.09.2023, ora 16.30 la Casa Avramide.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.
Martori oculari spun ca l-a lovit cu piciorul si i-a dat 7 curele pe fund.
''Colonelul Dragoș Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârșitul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă ...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.