În ideea continuării tradiţiei de preţuire a poetului tulcean pe meleagurile sale natale, Consiliul Judeţean Tulcea prin Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea, organizează şi anul acesta Concursul Naţional de Poezie ”Panait Cerna”, ediţia a XLV-a. Concursul îşi propune să stimuleze creaţia literară a tuturor celor care nu au debutat editorial (nu au poezii proprii publicate în volum individual), în condiţii de deplină libertate de creaţie.
Caracterul național al concursului este înțeles prin faptul că poemele înscrise în concurs vor fi redactate în limba română, în generalitatea sa, respectarea regulilor de gramatică fiind de la sine înțeleasă.
Deplina libertate de creație este înțeleasă în sensul de libertate a temei, stilului și formei atâta vreme cât creația poetică în sine nu are caracter obscen-mizerabilist, ci explorează, în spiritul respectului față de condiția ființei umane, un câmp ideatic, emoțional și estetic la alegerea autorului.
Întrucât actul poetic reclamă de la sine o minimă cerință de maturitate emoțională, intelectuală și culturală, considerăm că este decentă stipularea unui prag minim de vârstă a participanților și în acest sens luăm ca referință vârsta de 16 ani.
Fiecare autor va trimite un număr de minimum 5 până la 10 poezii, (maximum 10 pagini), tehnoredactate la un rând, scrise cu Times New Roman, caracter de 12, pe format A4. Poeziile se trimit în plic închis, în trei exemplare, fiecare filă cu poezii purtând ca semn de identificare un motto. În acelaşi plic vor fi introduse într-un plic mai mic, sigilat, marcat cu acelaşi motto, datele de identificare ale autorului. Rugăm respectarea aceloraşi cerinţe de tehnoredactare, iar datele personale, marcate cu motto-ul de identificare, vor cuprinde obligatoriu: numele complet al autorului, adresa completă, studiile în curs sau absolvite, data şi locul naşterii, număr de telefon şi adresa de e-mail.
Vor fi descalificate din start participările autorilor care au publicat în volum creații proprii, precum şi lucrările scrise fără diacritice, dar şi cele ale căror autori nu pot fi identificaţi, din motive independente de voinţa organizatorului.
Lucrările vor fi expediate pe adresa Centrului Cultural „Jean Bart” Tulcea, str. Progresului, nr. 34, 820029, sau vor fi depuse la secretariatul instituției, data limită pentru primirea acestora fiind 21 Noiembrie a.c., jurizarea având loc în perioada 28-30 Noiembrie a.c., iar cel târziu pe data de 1 Decembrie a.c. se va face public rezultatul jurizării, în mass media, dar şi pe site-ul www.teatruljeanbart.ro.
Juriul, format din scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai organizatorilor, va acorda următoarele premii, în sume brute, impozabile:
-Premiul „Panait Cerna”, în valoare de 1000 lei,
-Premiul „Ars Poetica”, în valoare de 700 lei, -dedicat îndeosebi creațiilor remarcabile prin valențele estetice în ceea ce privește criteriile de stil, formă cât și fond de idei,
– Premiul „Euterpe”, în valoare de 700 lei, -dedicat îndeosebi creațiilor remarcabile
pentru fondul lor liric,
– Premiul „Aegyssus”, în valoare de 500 de lei – dedicat îndeosebi participanților
tulceni, dar și creațiilor care se încadrează tematic în fondul de discurs specific patrimoniului
natural, istoric și cultural al Județului Tulcea,
De asemenea, se pot acorda premiile speciale ale unor reviste de cultură constând în publicarea textelor în paginile acestora, iar lucrările premiate vor fi reflectate în revista „Nord-Dobrogea Cultural”, a Centrului Cultural „Jean Bart” Tulcea. În condiţiile în care există disponibilitatea unor sponsori sau a altor instituţii de cultură interesate, juriul poate acorda premiile acestora, cu precizarea provenienţei şi destinaţiei sumelor respective şi cu respectarea condiţiilor de popularizare.
Bogdan Pascal
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Un pasaj pietonal , suspendat cu picioarele în spațiul verde de pe strada unirii, care sa lege fal...
Din opt milioane de euro cat e parandaratul Ilie? Strazile din oras sunt vai de ele dar tu ai probl...
Asociația rușilor lipoveni nu s-a implicat ?Numai ucrainenii ?Cu nostalgie, gând bun și asfa...
''Concurs Internaţional ''??? Pe bune? Si cum ajungi in piata civica?Pe care drumuri? De fapt Ilie ...
Sper ca la 1 decembrie să "inaugurați" și scoaterea siglei erbașu de pe clădire și montarea un...
Deasupra panourilor montate pe fațada sălii ar fi trebuit să fie montat un inel( cel puțin așa ...
Mama a avut probleme cu cei din Tulcea de la Orange care nu respectă bătrânii care plătesc factu...
''Dacă ar fi un caz izolat… ar fi, poate, trecut cu vederea… Dar sunt atât de multe altele… ...
Ce părere,pot sa mai am? Asta e ,ca cetățean al acestui oraș, asist , la tot ce se întâmplă, ...
Dacă ar fi un caz izolat... ar fi, poate, trecut cu vederea... Dar sunt atât de multe altele... ...