Lansarea proiectului „Parcul arheologic Halmyris-Murighiol. Conservare-restaurare și punere în valoare a Cetății Halmyris” cod TL-I-m-A-05844.01
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea (ICEM), în calitate de beneficiar, a semnat în data de 11.05.2021 cu Institutul Național al Patrimoniului (INP) un contract de finanțare nerambursabilă cu obiectul „Parcul arheologic Halmyris-Murighiol. Conservare-restaurare și punere în valoare a Cetății Halmyris„, cod TL-I-m-A-05844.01. Activitățile se derulează în cadrul programului Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice, pentru proiecte care au ca scop protejarea și promovarea monumentelor istorice.
Obiectivele generale ale proiectului sunt conservarea-restaurarea, prezentarea și punerea în valoare în cadrul unui parc arheologic a Cetății Halmyris. Primul obiectiv, cel al conservării și restaurării, urmărește păstrarea substanței antice a sitului arheologic pe termen mediu și lung. Prezentarea și punerea în valoare se bazează pe rezultatele primului obiectiv și asigură accesul publicului la rezultatele cercetării de specialitate, ajutând înțelegerea acestora și conștientizarea valorilor de patrimoniu și identitate existente și care trebuie protejate și păstrate pentru generațiile viitoare.
Valoarea totală a proiectului, inclusiv finanțarea nerambursabilă:
Descrierea investiției
Valoarea culturală excepţională a sitului, care a condus la punerea sa sub protecţie legală multiplă, corelată cu problemele severe de conservare, impune intervenţii urgente de conservare, restaurare şi punere în valoare. Principalele capitole ale obiectivului de investiţii propus sunt:
Vor fi abordate toate vestigiile arheologice descoperite prin cercetări arheologice în punctul “La Cetate” (laturile de vest și de nord a incintei romano-bizantine, Poarta de V, Poarta de N, turnurile II-IV, XI, XII, construcţiile adosate laturii vestice și celei estice, Edificiile I și II, Domus N cu instalația de băi, basilica episcopală și cripta martirilor). Prin lucrări peisagistice de restaurare a peisajului antic vor fi puse în valoare şi vestigiile reperate până acum în peisaj (valurile aşezării romane timpurii și romano-bizantine, nuclee de așezare extra muros, zone meșteșugărești și necropole). Suprafaţa necercetată a sitului arheologic va fi amenajată pentru vizitare prin introducerea infrastructurii specifice, dar şi prin lucrări de amenajare cu rol de subliniere a subsolului antic. Construcţiile existente pe sit vor fi consolidate, reabilitate şi refuncţionalizate în acord cu noul scenariu de punere în valoare a sitului arheologic (muzeu de sit şi de primire a vizitatorilor, spaţii pentru infrastructură arheologică, spaţii pentru administrare).
Data începerii proiectului: 11.05.2021.
Data finalizării proiectului: 30.11.2021.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Firmele sunt falimentare din ziua infiintarii. Creati conditii prin reducerea fiscalitatii si ...
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .
Nu de către poliție a fost găsit, ci de către colegii săi, mai precis, comandantul companiei di...
Sper ca realizati ca se urmareste atragerea Romaniei in laturile Ucrainei.
Eu , având niște ani în spate ,când mă duc sa cumpar de ale gurii îmi fac traseul in asa fel ...
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...