”În urma şedinţei delegaţiei permanente a Consiliului Judeţean Tulcea din 19 martie 1993, prin Decizia nr. 188, s-a înfiinţat Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea prin reorganizarea Muzeului „Delta Dunării” (fondat în 1950). Obiectul de activitate al instituţiei îl constituia cercetarea în vederea valorificării ştiinţifice, educative şi turistice a horstului nord-dobrogean şi cu precădere a zonei Deltei Dunării, precum şi organizarea de acţiuni ştiinţifice, pedagogice, culturale sau informative.
Denumită, din 2014, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”, după numele fondatorului său, instituţia deţine colecţii inestimabile ce cuprind peste 200.000 de obiecte de patrimoniu, pe care le expune publicului larg prin muzeele sale din Municipiul Tulcea (Muzeul de Istorie şi Arheologie, Centrul Muzeal Eco-Turistic ”Delta Dunării”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Muzeul de Artă sau Casa Avramide) sau din judeţ (Farul Comisiunii Europene a Dunării de la Sulina, Monumentul Paleocreştin de la Niculiţel, Cetatea Enisala, Cetatea Noviodunum, Cetatea Halmyris, Cetatea Orgame/Argamum, Cetatea Ibida, Gospodăria Ţărănească de la Enisala şi Casa Memorială Panait Cerna).
Datorită valorii deosebite a patrimoniului cultural şi natural al nordului Dobrogei, ICEM Tulcea a iniţiat de-a lungul acestui sfert de veac numeroase colaborări cu specialişti şi instutiţii din România şi străinătate, care s-au concretizat prin organizarea unor manifestări ştiinţifice, culturale, publicaţii şi proiecte de cercetare şi promovare.”
Dr. Sorin Ailincăi – manager ICEM Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.