Pelicanul creț (Pelecanus crispus), este una dintre cele mai mari și mai frumoase păsări din România. Considerată periclitată la nivel mondial, Delta Dunării este unul din mereu mai puținele locuri din lume în care această specie a găsit locuri favorabile de cuibărit și reproducere. În perioada 2005-2009, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română şi Royal Society for the Protection of Birds, a desfășurat proiectul LIFE NATURA (LIFE05NAT/RO/000169) „Salvarea Pelicanului creţ din Delta Dunării”, având ca obiective protejarea populaţiei existente și îmbunătățirea condiţiilor de cuibărire, având ca rezultantă sporirea șanselor de supraviețuire și dezvoltare a noilor generații.
Insula Ceaplace de pe lacul Sinoe, a devenit o zonă strict protejată din perimetrul RBDD tocmai datorită faptului că an de an, aici găsesc loc prielnic de cuibărit și creștere a puilor un număr semnificativ de perechi de pelican creț. Însă tot an de an, pentru a contracara efectul valurilor și al fluctuațiilor nivelului apei, este necesară consolidarea suprafeței insulei.
În toamna anului 2018, personalul ARBDD a cosit o bandă de protecție împotriva incendiilor în jurul cabanei Cocoru iar stuful rezultat în urma acestei acțiuni (cca. 800 de maldări) a fost depozitat în timpul iernii în condiții de siguranță. În perioada 30–31.01.2019, inspectorii și agenții ecologi care administrează și monitorizează zona, împreună cu trei voluntari, au transportat stuful pe malul Canalului 5 și apoi pe apă, până la colonia de pelican creț de pe Insula Ceaplace, pentru re-consolidarea spațiilor de depunere a pontei și clocit.
Pelicanul creț revine an de an, la începutul lunii februarie, la vechile locuri de cuibărit, iar anul acesta, pe insulă erau deja aproximativ 60 de exemplare de pelican creț.
Sursa : ARBDD
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
''Colonelul Dragoș Duluchian este noul comandant al Jandarmeriei Tulcea''Wow! Chisca-ma Frasina!
Nu vreau sa zic nimic despre oamenii din judetele vecine cu noi, Galati si Braila, dar eu am facut s...
Nu cumva făceau "liniuțe"?...
Aceste batai organizate de un organism neolimpic sunt nedemne de calitatea de om,iar promovarea lor ...
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârșitul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă ...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.
Firmele sunt falimentare din ziua infiintarii. Creati conditii prin reducerea fiscalitatii si ...
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .