Nu cred că există zi lăsată de Dumnezeu, fără ca la Sulina, să nu fie văzută măcar o vacă, păşind agale pe stradă, oprindu-se din când în când, ori pentru o balegă banală, ori pentru a smulge, la fel de tacticoasă, câte un smoc de iarbă răsărit lângă o clădire în ruină, deh…,monument istoric.
Problema îşi aşteaptă rezolvarea de ani buni, dar, până în prezent, nici un primar, nici o autoritate locală, nu a mişcat măcar un deget în acest sens.
Primarul Dan Nicolcenco, nou ales, a luat primele măsuri, deocamdată doar la nivel declarativ, pe facebook, în speranţa ca proprietarii animalelor vor înţelege şi vor face cave în acest sens: ”
DRAGI CRESCĂTORI DE ANIMALE!
Vă asigur de tot sprijinul pe care vi-l pot acorda (și eu la rându-mi am crescut animale). În același timp sun convins, că înțelegeți că alegerea făcută (de a creşte animale) vine la pachet și cu o serie de îndatoriri nu numai de beneficii… Dacă din diferite motive unii dintre dumneavoastră consideră că nu pot gestiona o astfel de „afacere” sfatul meu este simplu: renunțați, vindeți unor crescători responsabili sau unui abator.
1.Pentru început voi posta niște crotalii întâlnite în” plimbările” mele zilnice cu speranța că proprietarii purtătorilor de crotalii vor înțelege : 7546,6044,8065,0717,6480,6990,7681,7546,9951, 3347,…
2. După o perioadă voi aduce spre cunoștința comunității și proprietarii acelor animale, dacă între timp nu se iau măsuri.
3.PASUL ESTE SIMPLU….
Indiferența față de animale și față de comunitate, sau SFIDARE? Vă asigur, că voi face tot ce îmi stă în putință ca toți cei care-și vor mai bate efectiv joc atât de animale cât și de noi (comunitatea) nesocotind legea, vor plătin bineînțeles, conform legii.”
Deocamdată, este primul primar care …măcar încearcă. Startul este bun şi, dacă se ţine de treabă, speram că în scurt timp o va rezolva! Din păcate, fără sancţiuni drastice, nu cred că va putea. Cum, la români, frica păzeşte bostanii, îi uram primarului Nicolcenco spor la treabă şi să dea amenzi până când oamenii vor realiza că legea trebuie respectată! Chiar şi la Sulina…
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .
Nu de către poliție a fost găsit, ci de către colegii săi, mai precis, comandantul companiei di...
Sper ca realizati ca se urmareste atragerea Romaniei in laturile Ucrainei.
Eu , având niște ani în spate ,când mă duc sa cumpar de ale gurii îmi fac traseul in asa fel ...
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...