Ieri în jurul prânzului, un cititor ne semnala faptul că pe Canalul Şontea, o văcuţă era blocată în nămol, la câţiva metri de mal şi nu mai putea ieşi din apă. Ce este revoltător e faptul că animalul era blocat acolo de 3 zile, dar nimeni nu a sunat la 112 să anunţe incidentul.
Abia în ziua a treia, câţiva turişti care treceau prin zonă, au realizat pericolul, au făcut poze şi ne-au trimis, după care au sunat la 112, să intervină salvatorii. Asta se întâmpla ieri la ora 15.00. Ei bine, la ora 19.00 nu apăruse nicio umbră de autoritate…
Din păcate, salvatorii nu au mai ajuns decât seara, târziu, după ce bietul animal fusese scos de către un angajat al SC Valex Delta Tour, ajutat de câţiva turişti cu inima mare.
Chiar dacă într-un comunicat ambiguu, autorităţile se laudă că au salvat animalul, ei bine… realitatea din teren este cu totul altă, martorii care au participat la scoaterea animalului declarând cu totul altceva!
Totuşi, „polițiștii tulceni au identificat proprietarul bovinei, urmând a fi dispuse măsurile ce se impun conform Legii nr. 205/2004 R- privind respectarea condițiilor de bunăstare a animalelor” – se transmite ]n comunicatul IPJ Tulcea.
Mulţumim salvatorilor de ocazie, turişti, oameni cu suflet mare, fără de care animalul nu ar fi supravieţuit peste noapte, iar autorităţilor care s-au lăsat rugate să intervină şi au ajuns seara, târziu, când animalul era deja în siguranţă, le oferim o mare bilă neagră şi la spunem fără ocolişuri, să le fie ruşine!
''administratorul public al judetului, Dumitru Mergeani'' Este adevarat? Daca da chiar imi pare rau ...
Ar trebui sa demisioneze toti din acest partid, sa ramana Sosoaca singura.
Păcat că de la Tulcea, până la ,,Marele Pod" nu mai sunt localități sau poate lumea este mai s...
Domnilor de CNAS de la mine primiti lunar 1700 lei si oferiti ...nimic. Cand am avut nevoie de un RM...
Am o matusa care a avut cancer ganglionar si reusise sa supravietuiasca . Dupa ce s-a protejat de sa...
Atacati in instanta faptul ca acei concesionari folosesc pesticide care distrug fauna si flora.
Vesnicele fetze triste de politicieni care au dus la sapa de lemn un judet intreg. Daca iubeati pama...
Probabil permisul a fost cumparat. La Ploiesti e 3000 euro. La Tulcea cat e?
E minunat ca se serbeaza, dar expresia ,,mica unire,, ar trebui stearsa din gandirea analfabetilor. ...
Cel mai bun aparat e de departe Nespresso.