Detașamentul de pompieri Tulcea a intervenit sâmbătă seara pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație care se manifesta la ieșire din localitatea Mineri, spre Somova, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Incendiul se manifesta, la început pe o suprafață de aproximativ două hectare şi era întreţinut de vânt, motiv pentru care, intervenţia a fost destul de dificilă, pentru ca sinistrul s-aextins şi a cuprins o porţiune mai mare de teren. Dacă la început era vorba doar de vegetaţie uscată, ulterior, focul s-a extins şi a cuprins şi o plantaţie de viţă-de-vie, distrugând într-un final un total de patru hectare de vegetaţie şi vie.
Incendiul a fost lichidat după aproximativ două ore, iar cauza probabilă este foc deschis în spatii deschise, pus de către persoane necunoscute. Această practică este ilegală, iar cei care procedează la astfel de acţiuni, dacă sunt prinşi, se vor alege cu dosare penale.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Tanar de 19 ani...... Avea ceva tras pe nas?
ha hi ha ha! Tot 3000 euro e permisul?
E tot unul care s-a dat jos din carutza si s-a urcat in mercedes.
E normal. Pietonii nu se asigura. Au impresia ca sunt in regula daca sunt pe zebra. Poate nu-i ti...
OK.Domnu' Carp am luat cunostinta. Bravo!
Nimic nou. Ar trebui anchetati cei care au "pregatit" in "scoala de... soferi" asemenea specimens.
Festivalul ,,tara moare si baba se piaptana,, .
Mai bine ar practica sporturi olimpice. Pentru dezvoltare sanatoase sunt destule oferte. Aici e pie...
Sper că acum totul e ok..
Masina prezenta defectiuni ale directiei si cauciucuri uzate.