Delta Dunării în Comunism
Pe fondul agitaţiilor făcute de populaţia lipovenească din Dobrogea în 1946, care cereau alipirea Deltei la URSS, a fost trimis în Tulcea, pentru aplanarea conflictului, Nicolae Ceauşescu, că adjunct al lui Gheorghe Stoica. În timpul războiului ei au fost de mare folos Partidului Comunist care se folosea de ei pentru a introduce spioni, materiale de propagandă şi chiar arme. Pentru acest ajutor lipovenii sperau că Uniunea Sovietică să alipească acest teritoriu al Deltei Dunării.
Acesta inspectează rapid comunităţile de lipoveni, restructurează organizaţiile locale ale Partidului Comunist şi reuşeşte să liniştească spiritele. Acest lucru a fost făcut relativ uşor deoarece lipovenii nu aveau nici o organizaţie puternică care să ceară acest lucru. După terminarea războiului, contrar tratatului de pace semnat în 1947, Rusia are pretenţii teritoriale abuzive asupra unor teritorii din România, mai exact din Delta Dunării. La 4 februarie 1948 se semnează la Moscova un protocol între prim ministrul Petru Groza şi ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, prin care ”Insulă Şerpilor, situată la Marea Neagră la răsărit de Gurile Dunării intra în componenţa URSS”(art.1,lit.b). Tot în acest protocol s-a stabilit trecerea la ruşi a şapte insule româneşti (Coasta Dracului, Dalerul mare şi mic, Maican Limba şi Şerpilor). Linia de frontieră a fost stabilită prin canalul şi Golful Musura la 25 noiembrie 1948, când reprezentanţii ministerelor de externe a celor două ţări au semnat un proces verbal la bordul unei şalupe sovietice.
La 23 mai 1948 s-a semnat chiar pe Insula Şerpilor un proces verbal de predare-primire al insulei către URSS. Mai jos este prezentat textul acestui act de predare: “Noi, subsemnaţii Nikolai Pavlovici Sutov, prim secretar de ambasadă, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Eduard Mezincescu, ministru plenipotenţiar, în calitate de reprezentant al Ministerului Afacerilor Străine al Republicii Populare Române, în virtutea şi executarea protocolului sovieto-roman semnat la Moscova la 4 februarie 1948, am încheiat prezentul proces-verbal, constatând că astăzi la ora 12, insula Şerpilor sau Zmeinoi, situate în Marea Neagră, la 45 grade, 15 minute, 18 secunde latitudine nord şi 30 de grade, 19 minute, 15 secunde latitudine est de Greenwich, a fost înapoiată Uniunii Sovietice, de către Republica Populară Romană şi încadrată în teritoriul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Prin semnarea acestui proces verbal s-au îndeplinit formele legale de predare a insulei, făcut pe insula Zmeinoi în 2 exemplare, fiecare în limbile rusa şi romană,28 mai 1948.”
La propunerea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, la 27 septembrie 1961, s-a semnat la Bucureşti un tratat prin care s-a oficializat regimul frontierei româno-sovietice. Din punct de vedere juridic aceste tratate şi protocoale nu au nici o valoare, fiind nule, deoarece nu au fost niciodată ratificate de parlamenul celor două ţări. Totuşi noi am renunţat la aceste teritorii la 2 iunie 1997, când am semnat tratatul frontalier romano-ucrainean. Acest lucru s-a întâmplat din cauza urgenţei cu care am încheiat tratatul cu Ucraina, (fără îndelungi negocieri) condiţie obligatorie pentru aderarea României la NATO.
După anul 1950, în Deltă ca şi în întreaga Românie, a început marea colectivizare. Puţinul pământ a fost confiscat, iar pescuitul a devenit principal industrie a Deltei. Bărcile şi sculele de pescuit ale pescarilor au fost naţionalizate, iar ei au devenit angajaţi la secţiile piscicole înfiinţate. O perioadă de timp, în anii 60, s-a pescuit şi la curent, după exemplul luat de la ruşi, care foloseau acest procedeu de multă vreme. Dar, observându-se moartea puieţilor după trei ani de folosinţă, s-a renunţat la acest procedeu. Totodată s-a încercat exploatarea la maxim a resurselor Deltei.
Prima investiţie majoră a fost în exploatarea industrială a stufului pentru celuloză. Astfel, s-a construit combinatul de la Chișcani-Brăila, care avea materie primă stuful din Delta, dar pentru că stuful de aici avea o cantitate mică de celuloză, s-a încercat aclimatizarea stufului Italian Arundo Donax. În acest scop s-a construit o întreagă localitate dedicată cercetării în domeniul stuficol. Dacă acest proiect reuşea, există planul ca la Maliuc să se dezvolte ca un oraş cu 2.000 de oameni. Aici s-au construit locuinţe şi laboratoare pentru inginerii care veniseră să găsească cele mai bune soluţii pentru exploatarea cât mai eficenta a stufului. Nerealizand vreun succes în aclimatizarea stufului Italian, la Maliuc s-au realizat alte cercetări pentru exploatarea altor bogăţii ale Deltei: piscicultura, silvicultura şi agricultură.
După anul 1960 au început desecări masive ale unor zone importante din Delta Dunării. Astfel, în zona Sireasa au fost desecate 70 de lacuri, iar în Pardina 130. S-au format patru incinte îndiguite şi desecate mari numite poldere: Sireasa (5480ha), Pardina (27032ha), Carasuhat (2863ha) şi Dunăvăț-Murighiol (2536 ha). La 28 martie 1983 Nicolae Ceauşescu lansa “Programul de amenajare şi exploatare integrală a Deltei Dunării”. O dată cu aceasta intră în vigoare a treia etapă de măsuri, menită să ducă la intensificarea valorificării resurselor deltei. S-a prevăzut că agricultura să devină una din activităţile principale, până la extinderea la maxim a suprafeţelor arabile. Din fericire revoluţia din anul 1989 a stopat aceste planuri, care nu puteau duce decât la distrugerea Deltei Dunării. O dată cu aceste exploatări în Delta a fost aduşi şi numeroşi muncitori din toate zonele ţării. În acest timp comunităţile de lipoveni şi haholi au început să se românizeze, rămânând doar cele compacte din Milă 23, Caraorman, Sf.Gheorghe etc, comunităţi închise care gravitau în jurul Bisericii.
Corneliu MOTOC
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Freelancer este fix ocupatia care te face muritor de foame.
Domnule Terente puteti sa enumerati trei proiecte majore care-i privesc pe tulceni rezolvate de dvs...
Am speranta ca in urma acestei decizii definitive nu mai sunt oprelisti astfel incat sa poata fi mod...
''și a ajuns la spital''. Oh nu! Trebuia sa ajunga la puscarie.
Chiar nici în al doisprezecelea ceas nu v-ați dat seama că poporul...lumea ...românii ...tulceni...
Stimate Cioban(u)Când am recunoscut si ce anume?Dacă știi să cauți în arhiva ziarului în ...
Aia din poza nu e ministra muncii? Un yess man a CE!
Celor din „biroul de presă al PSD” le sugerez să aprofundeze mai bine cele recomandate în ar...
''PSD a finalizat''....Si ce a mai facut acest pesede?
Don Zaharcu e fiul D-nei Neviser Zaharcu?