Despre tulceanul Mihail Moruzov,foarte puţini locuitori ai oraşului nostru…..nu au auzit…
Referindu-se la personalitatea lui Mihail Moruzov, amiralul Wilhelm Canaris, mărturisea în 1938 ” Serviciul meu, a urmărit continuu activitatea şefului Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române, cât şi a serviciului ce conduce şi nu-mi pot exprima decât imensa mea admiraţie pentru varietatea domeniilor în care activează”.
Nu vreau acum, să mă refer la personalitatea şi activitatea celebrului tulcean.
S-a scris, se scrie şi se va scrie şi în viitor studii şi tomuri despre Mihail Moruzov. O personalitate atât de complexa şi de mare anvergură, constituie şi va constitui „un adevărat magnet ” pentru istoricii români şi străini.
Era Mihail Moruzov…..tulcean sau nu ?…Iată o întrebare, pe care mi-o pun nu numai eu, ci mulţi alţii înaintea mea !
Foarte mulţi istorici reputaţi, au conchis că celebrul personaj, s-a născut în com.Zebil. Jud.Tulcea. Ba mai mult decât atât, în centrul acestei localităţi, s-a ridicat un bust în memoria acestuia.
În lungile mele „cotrobăieli” prin documente istorice şi de arhivă, am descoperit un registru, cu scoarţe verzi, iar pe una dintre pagini, am descoperit un text, pe care vi-l aduc şi la cunoştiinţa dumneavoastră :
„Nr.428
Mihail Moruzoff
Registrul Stării Civile pentru născuţi
Din anul una mie, opt sute optzeci şi şapte, luna septembrie, ziua optsprezece, orele zece (antimeridian). Act de naştere a lui „Mihail”, de sex bărbătesc,ortodox,născut alaltăieri, ora unu (postmeridian) în Tulcea, în casa părinţilor săi, din strada Elisabeta Doamnă,nr.166 ( culoare de roşu); fiul preotului Nicolae Moruzoff şi a d-anei Maria N.Moruzoff, născută Ilie, de 42 de ani şi cel dintâi de 45 de ani, ambii domiciliaţi în Tulcea. După declaraţiunea făcută de d-na Maria S.Ciornei, de 60 de ani, moaşa care a operat naşterea şi ne-a înfăţişat copilul, domiciliată în Tulcea.
Martori au fost : d-l.Gavril Ticovschi, de 40 de ani,agricultor şi d-l.Sofron Ticovschi,de 38 de ani,agricultor, ambii domiciliaţi în Tulcea, care au subscris acest act, prin punerea degetului, după care li s-a cetit şi care sunt amici ai părinţilor născutului. Constatată ,după lege , de noi – Nicolae Doncioff,ajutorul primarului şi delegat officier. Starea Civilă a Urbei Tulcea „.
Din documentul reprodus ai sus, reiese clar că, Mihail Moruzov, s-a născut în oraşul Tulcea, în ziua de 16 ( şi nu în ziua de 18) septembrie 1887. Consider necesar, ca în viitoarele scrieri, despre fostul sef al S.S.I-ului, să se specifice că nu s-a născut în comuna Zebil…..ci în oraşul Tulcea !…Istoria trebuie scrisă aşa cum a fost ea……şi nu altfel !
Viorel Măgureanu
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
''Excelența Sa, Domnul Nicușor Dan, doamna Mirabela Grădinaru,''Eu refuzam asa premiere. Ma des...
Am luat nota Domnu' Sergiu. Briliant.
Radu Miruta fiu de judecator si ministru al apararii nationale nu ne comunica cum se face ca drona n...
''declarației D212'' Formular bre ca nu da socoteala cuiva .
''angajează IT-ist debutant '' Locul e ''luat'' 100%
Locul potrivit ptr jocuri e in Piata Civica in iarmarocul lui Ilie.
Interesant. De obicei nu plateai nimic daca accesai asa ceva de unde ''trebuie''.
Cu razboiul la granita..... Geniala ideia sa te faci militar profesionist.
Gigi Chiscop a fost increzator in stiinta.
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!