Tulcea se află printre județele în care s-au desfășurat, în ultimii ani, cele mai ample lucrări de modernizare a infrastructurii de sănătate. Spitalul Județean de Urgență, principala unitate spitalicească, ce deservește populația municipiului, orașelor și satelor din județ, dar și zeci de mii de turiști care ajung aici, se află în plin proces de reabilitare și extindere. Odată cu finalizarea lucrărilor, programată pentru anul viitor, tulcenii vor beneficia de condiții de tratament medical la nivelul celor mai prestigioase spitale din țară.
Proiectul de modernizare a spitalului, derulat de Consiliul Județean și finanțat din fonduri europene, cuprinde nu doar reabilitarea clădirii existente, ci și construcția unui nou corp care va permite înființarea cabinetelor cu specializări indisponibile, până acum, din lipsă de spațiu.
Clădirea, aflată deja într-un stadiu avansat de construcție, va cuprinde un bloc operator nou, prevăzut cu 6 săli de operație, proiectate și dotate la cele mai înalte standarde, Secția ATI, Blocul de nașteri și Neonatologie, secțiile Sterilizare, Internare de zi, Explorări funcționale, Hemodializă, Fizioterapie și Kinetoterapie.
„Am reușit să atragem la Tulcea cea mai mare investiție în sănătate, din țară, pentru un proiect care va transforma complet calitatea și varietatea serviciilor de care putem beneficia în județ. Ne dorim să ajungem la spital cât mai rar, însă pentru prevenție, pentru tratamente de rutină ori, atunci când este necesar, pentru intervenții complicate, tulcenii nu trebuie să mai fie nevoiți să plece în alte părți. Mi-am dorit ca acest proiect să fie făcut temeinic, am reabilitat spațiile existente, am construit o clădire nouă și vom aduce toate echipamentele necesare pentru ca cei mai buni medici să își dorească să lucreze aici. Acestea sunt faptele care contează și care schimbă în bine viața fiecărui locuitor al județului”, a declarat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
În plus, față de noul corp de clădire al Spitalului Județean, cu o suprafață de peste 15.000 mp, mai multe clădiri existente din infrastructura de sănătate a județului au beneficiat de lucrări majore de reabilitare. Unitatea de Primiri Urgențe, Stația centrală de sterilizare, Sala de operație și Ortopedie, Ambulatoriul, Spitalul TBC, Spitalul de Boli Contagioase, Spitalul de Psihiatrie și clădirea Ambulanței Tulcea au fost incluse în proiecte de modernizare, deja finalizate sau în curs de finalizare.
– Comandat de Partidul Social Democrat – PSD Organizatia Județeană Tulcea
– Executat de SC News Press Milenium SRL, portal: www.tulceanoastra.ro
– CMF: 21240002
Surpriza! Jud Tulcea nu are reprezentant (local)din partea PSD in parlamentul Romaniei, oare de ce ...
Domnilor politisti, solicitati constructia unor alveole in zone unde se stie ca se incalca legea ci...
La multi ani, Domnu' Cioro(m)elea! Salutari din metropola Niculitel!.
Cum e normal , Tulcea NU are nici un parlamentar.
Atâția ani a-ți fost la conducerea județului și nu a-ți făcut nimic. Cine vă mai crede?
Scrieti si despre Constantin fost primar?
Asa este Elena. Cand sari din caruta direct in Alfa Romeo vechi de 20 de ani te consideri invincibil...
Pfiuu , nu i-o fi cazut lui Ilie din buzunar?
Eugen, de ce te-as vota? Clontirde nu e usr-ista?
Părerea mea este ca în România 2024 nu mai este posibil sa existe așa ceva oamenii din comunita...