Mirela Furtună, deputat PSD: „Mai mulți bani pentru județul Tulcea!”
Miercuri, 14 decembrie, Parlamentul a adoptat proiectul de buget pe anul 2023, ceea ce permite adoptarea de către autoritățile locale a bugetelor pe anul viitor și demararea investițiilor necesare.
Doresc să subliniez că bugetul pe anul 2023 conține atât dispoziții privind protejarea categoriilor vulnerabile, de la menținerea voucherelor pentru alimente, la acordarea unor sume pentru compensarea costurilor cu energia pentru seniorii cu pensii mici, precum și linii bugetare pentru demararea unor proiecte majore de investiții.
De asemenea, vreau să subliniez că am reușit să promovez un amendament prin care bugetul de investiții al județului Tulcea a fost majorat cu jumătate de milion de lei.
În acest sens, comisiile de buget finanțe au admis amendamentul prin care 500 de mii de lei vor merge către finanțarea investiției “Reamenajare arhitecturală și peisagistică a zonei Faleză Tulcea”.
Trebuie menționat că a fost primul buget în care și parlamentarii din opoziție au avut amendamente adoptate, astfel încât să fie luate în considerare și necesitățile de dezvoltare ale regiunilor care sunt reprezentate în Parlament de USR, AUR sau Forța Dreptei.
Astfel, au mai fost adoptate pentru Tulcea amendamente cu privire la suplimentarea cu 625 mii de lei a subvenției pentru acoperirea costurilor aferente serviciului public pentru transportul pasagerilor și al mărfurilor de strictă necesitate între localitățile din Delta Dunării și Municipiul Tulcea, precum și la acordarea unor sume de bani pentru Biserica Sfântul Nicolae din Sulina, Biserica Buna Vestire din Tulcea, Biserica Sfânta Treime din Carcaliu și Parohia Ortodoxă ucraineană din Caraorman.
Mi-ar plăcea să văd aceeași atenție acordată regiunilor reprezentate de opoziție indiferent de cine va fi la putere, deoarece toți cetățenii sunt români.
Vă asigur că mă voi lupta în continuare pentru promovarea intereselor tulcenilor și ale județului Tulcea.
Mirela Furtună, deputat PSD Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Dacă a fost construită din fonduri ale Companiei Naționale de Investiții, de ce apare sigla ERBA...
Deja ne-am lamurit ca nu se face nimic.''Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN), afla...
Da cu siguranta trebuie sa participam si la aventuri in Jijila!
cel mai smecher baiat, dar din pacate nu este un om de incredere, deoarece imi datoreaza o shaorma d...
Cu ce-am greșit din zisele lui Ion Rațiu? Cred ca chiar ma aflu in interiorul celor spuse de ilust...
Pădurare, ai început frumos și ai sfârșit dând cu oiștea-n gard... Democrația presupune drep...
''cultura africană tradițională'' ??? Serios? Ati fost ... acolo? Eu am fost!
Iarăși accidente de la gazeta de perete a Politiei! Dar acum vreo două săptămâni a sosit în o...
Bine punctat, Vlad!!!
@Vlad banuiesc ca esti tulcean. Nu e productiv sa dai din gura pe modelul ''tipar''. Fa ceva sa indr...