Joi seara, preşedintele PLUS Tulcea, Marian Machedon, a organizat o conferinţă de presă la sediul partidului, însoţit fiind de Remus Galiaţatos, Aurelia Davidov şi Ligia Popa, membri în Biroul Judeţean.
Încă de la început, discuţiile s-au axat pe relaţia USR/PLUS, preşedintele Machedon insistând pe ideea că alianţa dintre cele două partide nu se va sparge, aşa cum cârcotesc bârfitorii pe la colţurile politicii româneşti, ba, din contră, se vor face lucruri care vor duce la întărirea şi creşterea alianţei.
„În urma scrisorii elaborate de către colegii noştri de la centru, prin care se arata clar că PLUS şi USR vor rămâne în alianţă, avem de gând să acţionăm şi noi, în plan local. Vrem să ne cunoaştem mai bine cu colegii de la USR, să conlucrăm şi să ne axăm pe principala problemă, continuarea alianţei. Cel mai probabil ne vom întâlni la o masă comună şi rotundă, pentru a pune la comun planurile şi strategiile viitoare ale alianţei.
Ne aşteaptă un nou val de alegeri, cele locale. Va trebui să ne mobilizăm şi mai mult, pentru binele tulcenilor.” a declarat preşedintele PLUS Tulcea.
Important este faptul că alianţa va avea candidaţi comuni, care se vor califica după o procedură internă destul de bine pusă la punct. Oricine se poate înscrie pentru consilier, primar sau preşedinte de CJ, dar vor conta voturile membrilor, decizia Biroului Judeţean şi, în cele din urmă, cel mai bine cotat din ambele partide, va reprezenta alianţă pe listele electorale. Nu vor avea acces pe listele PLUS, membri care în ultimii cinci an au făcut parte din structurile de conducere ale partidelor PSD, ALDE, UNPR, PRO România, PP-DD, PRM, PUNR, PRU, PNG, PSRo.
„Suntem convinşi că împreună cu colegii de la USR vom găsi oamenii cei mai buni, pe care îi vom arunca în bătălia electorală. Suntem oameni care nu am mai făcut politică, dar acest lucru nu ne descalifică. Avem printre noi oameni foarte bine pregătiţi şi dornici să pună umărul la binele polulatiei.” a spus Remus Galiatatos, responsabilul cu comunicarea.
La ora actuală, PLUS are aproximativ 350 de membri la nivel de judeţ, din care…140 se regăsesc la nivel de municipiu.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
TUCHILĂ MITICĂ am inteles ca e ...membru a unui partid care l-a pus in functie cred ca ptr asa cev...
Ala a furat o gaina din loc Corbu - Constanta pe care a dat-o mita unui consilier local ptr a semna ...
Deci voi ati testat pe oricine indiferent daca a fost beat sau nu. Asta poarta un nume :abuz.Cum...
Cand ''sanctionati'' primarii care in loc sa repare drumurile monteaza semne de circulatie ''drum c...
Acum vor conduce fara permis. Vorbesc serios. Nu au ei treaba.
''Stejaru - Populație (2021) - Total 1.242 locuitori''De ce nu este desfiintata primaria si con...
Unde fuge cel/cea din ''autoturismul''....maro?
Sunt profund miscat. Sa nu uitati ce ati spus aici azi.Schimbarile din intreaga lume va vor matura...
Mergeți și controlați magazinul Profi de la Pelican Tulcea este un focar de infecție în vitrine...
Avansat ca nu a dat comunicat ca nu vom mai incasa taxa de canal ptr ca bratul Chilia va deveni m...