Astăzi se împlinește un an de la începutul marii dezbinări naționale. O ruptură pe care nimeni nu și-o dorea, dar pe care o trăim cu toții — în societate, în politică, în comunități, uneori chiar și în familii. Un an în care am vorbit mult unii despre alții și prea puțin unii cu alții. De aceea, 1 Decembrie, Ziua Națională, doare mai tare anul acesta. Pentru că, la mai bine de 100 de ani de la Marea Unire, noi, generația de azi, încă nu ne ridicăm la maturitatea, luciditatea și simțul istoric ale celor care au făcut Unirea.
Ei au avut curajul să lase la o parte ambițiile mărunte, ranchiunele și orgoliile politice. Noi încă ne lăsăm prinși în conflicte mici, în tabere, în calomnii, în măcinări interne care nu aduc nimic bun României. Generația Unirii a construit o țară. Noi riscăm, prin comportamentul nostru politic, să fragmentăm ceea ce ei au clădit cu sacrificiu.
Politica ultimului an ne-a arătat cât de ușor se poate pierde încrederea și cât de repede poate fi semănată discordia. Dar 1 Decembrie ne obligă moral la altceva: la luciditate, la responsabilitate, la un minim respect față de românii care au pus țara mai presus de funcții și mize electorale.
Astăzi nu avem nevoie de discursuri pompoase, de ii purtate pe sub sacouri și cocarde tricolore în piept. Avem nevoie de maturitate. De lideri care să refuze instinctul dezbinării și să readucă normalitatea în spațiul public. De lideri care să comunice, nu să excomunice. De lideri care înțeleg că o țară nu se conduce cu impulsuri, cu panică sau cu vendete între categorii sociale, ci cu coerență, viziune și caracter.
România are nevoie de o clasă politică demnă de generația care a făcut Unirea. O generație care nu s-a certat pe scaune, ci a construit un destin. La mulți ani, România! Să avem înțelepciunea să ne ridicăm la nivelul celor care au făcut posibil 1 Decembrie 1918.
Sergiu-Mircea Constantinescu, deputat PSD Tulcea
Domnule Carp dvs ganditi marunt. Unde sunt adaposturile antiaeriene?
😀"ne luam angajamentul ferm că la sfârÈ™itul cincinalului tulcenii vor da energie suficientă È...
Acolo se fac intreceri auto intre satenii coborati din caruta si urcati in autoturisme.
Firmele sunt falimentare din ziua infiintarii. Creati conditii prin reducerea fiscalitatii si ...
""Un om ""? Ala era om?
Fapte nu vorbe .
Nu de către poliție a fost găsit, ci de către colegii săi, mai precis, comandantul companiei di...
Sper ca realizati ca se urmareste atragerea Romaniei in laturile Ucrainei.
Eu , având niște ani în spate ,când mă duc sa cumpar de ale gurii îmi fac traseul in asa fel ...
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...