În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe inculpatul G.P., pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui vehicul având permisul de conducere anulat. Astfel, s-a stabilit că la data de că la data de 15.02.2021, în jurul orei 20.30, inculpatul G.P. a condus un autoturism marca Hyundai pe str. Alexandru cel Bun iar, în timpul efectuării unei manevre de mers înapoi, a acroşat un alt autoturism parcat regulamentar. La data de 21.02.2021, cu ocazia întocmirii actelor de constare a evenimentului rutier, în urma tamponării celor două autoturisme, s-a constat că inculpatul G.P. nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule din anul 2018 întrucât permisul de conducere al acestuia fusese anulat în urma condamnării suferite pentru săvârşirea unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Întrucât s-a constatat că faptele inculpatului G.P. prezintă pericol pentru ordinea publică, la data de 22.02.2021, acesta a fost prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunerea de arestare preventivă, propunere ce a fost însuşită iar inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale .
Facem precizarea că măsură luată faţă de inculpat constituie o măsură preventivă , luată conform dispozițiilor codului de procedură penală , care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie .
Foto cu caracter ilustrativ
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Nu este corect, eu plătesc taxă pe an pentru locul de parcare, plus că în oraș cînd parchez la...
Poate o solutie pentru locurile de parcare ar fi...desfiintarea celor rezervate( platite la DIAP) pe...
Opaaaa...asta-s paznicii Deltei!!! Tot astia-s beneficiarii pensiilor speciale!!!! Oare cum s-au rat...
Asa iesty Gica, asa cu marlie proletar ca a-sa a-i invatat!
Succes !!!
De ce nu desfiintati aceste taxe pe loc de parcare. Toate locurile de parcare sunt publice. Nu ai ga...
Chiar si tunci can traverseaza prin loc permis tot nu se asigura. Daca vede loc marcat sar pe el f...
Dar chiar va rugam frumos sa fiți transparenți și sa ii prezentați publicului.....sa ii cunoașt...
Nu am vazut niciodata pe cineva sa plateasca, asa ca .....
Legalizeaza prostitutia asa cum este normal peste tot si nu o sa mai vedeti asa ceva.