În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe inculpatul D.F.V. pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 al.1 din Codul Penal.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că la data de 23.01.2023, în jurul orei 23.30, deşi nu deţine permis de conducere, inculpatul D.F.V. a condus un autoturism marca B.M.W. pe str. Dumitru Ivanov, din mun.Tulcea, cauzând astfel o stare de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice.
Întrucât inculpatul D.F.V. a mai fost anterior depistat de organele de poliţie conducând acelaşi autoturism pe străzile din municipiu Tulcea deşi nu poseda permis de conducere iar fapta acestuia prezenta pericol pentru ordinea publică, la data de 26.01.2023 acesta a fost prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunerea de arestare preventivă, propunere care a fost însuşită iar inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale .
Informare Parchetuul de pe Lângă Judecătoria Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...
Sper sa invitati la inaugurare personalitati ale sportului tulcean.
Pensiile cand le redati valoarea legala. Pensionarii nu ar trebui pana atunci sa plateasca amenzi.
Eheee daca eram pe timpul apus rahatelul asta lua o ploaie de bastoane de mergea in mare viteza fi...
Sa fie inchis 10 ani
Dl. deputat, sa nu va uitati cuvintele si crezul rostite acuma, dupa ce partidul va decide sustinere...
''Doi tineri tulceni au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc''La 18 ani au devenit...