Accident rutier la Letea. Un tânăr „ameţit” a intrat cu maşina în stâlp
La data de 07.01.2021, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Letea.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 25 de ani din C.A.Rosetti, în timp ce conducea un auto pe strada Școlii din localitatea Letea, a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate.
În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului în cauză, care poseda permis de conducere corespunzător. Alcoolemia nu s-a putut lua la faţa locului, motiv pentru care probele de sânge au fost recoltate la spitalul din Tulcea.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranţă:
Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.
Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.
Evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.
În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.
Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!
Informare IPJ Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...
Sper sa invitati la inaugurare personalitati ale sportului tulcean.
Pensiile cand le redati valoarea legala. Pensionarii nu ar trebui pana atunci sa plateasca amenzi.
Eheee daca eram pe timpul apus rahatelul asta lua o ploaie de bastoane de mergea in mare viteza fi...
Sa fie inchis 10 ani
Dl. deputat, sa nu va uitati cuvintele si crezul rostite acuma, dupa ce partidul va decide sustinere...