În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza penală privind pe inculpatul S.A.R., cercetat pentru săvârșirea, în concurs și în stare de arest la domiciliu, a infracțiunilor de loviri sau alte violențe, viol și evadare în formă continuată.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul S.A.R., aflat în stare de arest la domiciliul său din loc. Mahmudia,în perioada ianuarie-martie 2024 în care a conviețuit cu o minoră în vârstă de 15 ani, a întreținut relații sexuale consimțite de minoră iar pe fondul tensionării relației și-a agresat fizic partenera iar în perioada 20-23.03.2024 inculpatul și-a încălcat în repetate rânduri obligația de a nu-și părăsi domiciliul și fără a avea acordul autorităților, a părăsit locuința pentru a o determina pe fosta iubită să reia relația amoroasă.
Întrucât faptele inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au formulat o propunere de arestare preventivă a inculpatului, propunere ce a fost însuşită de Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea iar inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.
Se impune precizarea că urmare a modificărilor aduse dispozițiilor Codului Penal, începând cu data de 01.01.2024, raportul/ actul sexual, comis de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani ( chiar dacă raportul/actul sexual este consimțit de minor) constituie infracțiunea de ,, Viol săvârșit asupra unui minor,, și se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
Facem precizarea că măsură luată faţă de inculpat constituie o măsură preventivă , luată conform dispozițiilor codului de procedură penală , care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie .
Comunicat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Dacă a fost construită din fonduri ale Companiei Naționale de Investiții, de ce apare sigla ERBA...
Deja ne-am lamurit ca nu se face nimic.''Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN), afla...
Da cu siguranta trebuie sa participam si la aventuri in Jijila!
cel mai smecher baiat, dar din pacate nu este un om de incredere, deoarece imi datoreaza o shaorma d...
Cu ce-am greșit din zisele lui Ion Rațiu? Cred ca chiar ma aflu in interiorul celor spuse de ilust...
Pădurare, ai început frumos și ai sfârșit dând cu oiștea-n gard... Democrația presupune drep...
''cultura africană tradițională'' ??? Serios? Ati fost ... acolo? Eu am fost!
Iarăși accidente de la gazeta de perete a Politiei! Dar acum vreo două săptămâni a sosit în o...
Bine punctat, Vlad!!!
@Vlad banuiesc ca esti tulcean. Nu e productiv sa dai din gura pe modelul ''tipar''. Fa ceva sa indr...