Cinci persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani au încercat să sustragă mai multe aparate electrocasnice din parcarea unui supermarket
În noaptea de marţi, 16 iulie, în jurul orei 00.10, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, aflat în misiune de menţinere a ordinii publice în cooperare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, a fost sesizat de către un agent de pază aflat în parcarea Lidl – Altex cu privire la faptul că pe în zona supermarketului de pe strada Babadag au fost observate mai multe persoane cu două autoturisme care încercau să sustragă nişte aparate electrocasnice dintr-un container aparţinând societăţi.
Ca urmare a sesizării, organele de ordine publică s-au deplasat cu operativitate către sediul societăţii comerciale. În timpul deplasării au identificat şi oprit în trafic unul dintre autoturismele implicate în eveniment în care se aflau patru persoane, iar în urma verificărilor s-a stabilit că persoanele în cauză au încercat sustragerea unui frigider şi a unei maşini de spălat dintr-un container aflat în parcarea societăţii, însă fiind surprinşi, au renunţat.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea unde s-au întocmit documentele privind sesizarea faptei penale. La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea s-a prezentat şi conducătorul celui de-al doilea autoturism implicat în eveniment.
Să nu uitîm că în urmă cu câteva luni, o altă bandă de hoţi au reuşit să spargă magazinul Altex, aflat în vecinătate, de unde au dispărut cu mai multe bunuri de valoare şi nu au fost descoperiţi nici până în prezent. Poliţiştii deja caută detalii şi rămâne de văzut dacă cei prinşi azi noapte au legătură şi cu alte spargeri rămase iniţial cu autor necunoscut.
Materialul despre spargerea magazinului Altex, aici : https://www.tulceanoastra.ro/eveniment/a-fost-spart-magazinul-altex-de-la-intrarea-din-oras-hotii-cu-cagule-au-disparut-in-doua-minute-cu-mai-multe-telefoane-mobile/
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...
Aluatul baietilor astia e crud. Noi militienii eram tari ca stanca!
Mafioti la Isaccea!!!!!! Stiti ca acolo e o scoala speciala si e posibil sa fie dintre absolventi.
Ei sunt braconierii. Pescarii comerciali. Daca veneau altii sa braconeze imediat faceau scandal pesc...
Sub 0.8 la mie este sub influenta băuturilor alcoolice. Aici, la 2.11 la mie, este vorba de stare d...
Ce facea asta? Isi scotea putza si o freca in fata femeilor? In Tulcea unde exista femei dispuse chi...