Tragedia a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Luncaviţa, când un tânăr de 20 de ani a invitat acasă la el viitoarea victimă, un consătean de 54 de ani, loc unde s-au apucat de băut.
La un moment dat, în urma unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool, au început să se bată. Cel tânăr, mai puternic, l-a bătut pe bărbatul de 54 de ani până nu a mai mişcat.
A doua zi, conştient că a omorât un om, a căutat ajutor şi localnicii spun că împreună cu o rudă apropiată, au cărat cadavrul până la casa victimei şi l-au abandonat acolo, sperând să i se piardă urma.
Legiştii au făcut necropsia şi concluzia a fost clară: decesul a survenit în urma loviturilor deosebit de puternice. Omul avea mai multe coaste fracturate, sternul fracturat, perforare pulmonară şi foarte multe leziuni traumatice provocate prin violenţă deosebită.
Autorul era cunoscut în sat ca un personaj violent, care consuma mult alcool şi făcea fel de fel de lucruri mai puţin ortodoxe, fiind un bine cunoscut al poliţiştilor din zonă pentru ilegalităţile comise.
Acum, la doar 20 de ani, acesta este în arest şi riscă foarte mulţi ani de închisoare!
Autorităţile nu au emis deocamdată niciun comunicat.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
E minunat ca se serbeaza, dar expresia ,,mica unire,, ar trebui stearsa din gandirea analfabetilor. ...
Cel mai bun aparat e de departe Nespresso.
Părerea mea? Constructorul să facă bine să-și ia numele de pe fațada noii săli polivalente! A...
Uite că mai sunt inimi care bat ca să dăruiască. Un mare BRAVO pentru niște tineri frumoși, cu...
Cauciucuri uzate la 80%.
''Gradul de realizare este de 50%,'' Nenea Teodorescu, 50% nu e aproape de final ci e ,.... jumatate...
Bravo domnule Teodorescu. La mai multe proiecte .
De sala de sport aveam nevoie ca de aer🤣acum avem nevoie de drumuri județene că orașul arata g...
MulÈ›i elevi își petrec timpul prin baruri, prin discoteci, pasă de carte, au foarte multe absenÈ...
Eu am impresia că directorii de la Tulcea sunt fie foarte răi cu cine nu trebuie fie foarte capabi...