„Deranjați” de jandarmi în timp ce-și confecționau țigări din produse susceptibile de a avea efecte psihoactive
Aseară, în jurul orei 01.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, aflați în serviciul de patrulare în municipiul Tulcea, au observat doi tineri cu vârste de 23, respectiv 29 de ani, care se aflau într-un autoturism, încercând să mărunțească o substanță de culoare închisă și să ruleze o țigară.
Jandarmii au procedat la legitimarea acestora, moment în care unuia dintre tineri i-a căzut un pliculeț ce conținea o substanță de culoare închisă. Ulterior, la controlul corporal preventiv al acestuia, au mai fost găsite următoarele: un dispozitiv de mărunțit (grinder), un cuțit și o rolă de hârtie folosită pentru rularea țigărilor.
Jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, acestea fiind înaintate împreună cu probele găsite asupra persoanelor în cauză, autorităților competente pentru continuarea cercetărilor.
Informare IJJ Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...
Sper sa invitati la inaugurare personalitati ale sportului tulcean.
Pensiile cand le redati valoarea legala. Pensionarii nu ar trebui pana atunci sa plateasca amenzi.
Eheee daca eram pe timpul apus rahatelul asta lua o ploaie de bastoane de mergea in mare viteza fi...
Sa fie inchis 10 ani
Dl. deputat, sa nu va uitati cuvintele si crezul rostite acuma, dupa ce partidul va decide sustinere...
''Doi tineri tulceni au fost arestați pentru trafic de droguri de mare risc''La 18 ani au devenit...