Minivacanţa cea plină de tentaţii bachice i-a detreminat pe unii tulceni să urce la volan după ce au abuzat destul de consumul de alcool.
Primul inconştient care a intrat în vizorul oamenilor legii a fost surprins în tip ce, vesel fiind, făcea drifturi cu maşina în Cimitirul nou. Poliţiştii au dat dovadă de calm şi răbdare, l-au aşteptat până ce şi-a terminat spectacolul şi l-au oprit pe strada Viticulturii, adică pe drum public. Surpriza a consat în faptul că, pe lângă realitatea că era cam beat, respectivul nu avea nici permis de conducere! L-au dus la secţie, l-au reţinut şi acum este în arest pentru următoarele 30 de zile.
Al doilea caz s-a petrecut în intersecţia noului sens giratoriu Isaccei / Energiei. Şoferul a fost invitat să oprească la semnalul unui echipaj, dar acesta a demarat şi a fugit prin Cartierul Nou şi a ieşit în variantă, într-un trafic foarte aglomerat. Poliţiştii s-au luat după el, au alertat şi colegii de pe traseu şi şoferul cel rebel a fost forţat în cele din urmă să oprească în parcarea improvizată din sensul giratoriu de la Kaufland, după ce a reuşit să lovească şi o autospecială de poliţie.
A fost încătuşat şi dus la secţie, iar la verificări s-a dovedit că avea permisul de conducere anulat şi avea la rândul său o alcoolemie destul de mare. Acum îşi va petrece şi el următoarele 30 de zile în beciul poliţiei.
Mare atenţie la consumul de alcool şi urcatul la volan! Poliţia este prezentă peste tot, cu efective mărite şi nu ştiu dacă merită ca după un spritz… să vă treziţi într-un concediu forţat de o lună în arestul poliţiei! Alegerea vă aparţine!
Foto cu caracter sugestiv
Eu , având niște ani în spate ,când mă duc sa cumpar de ale gurii îmi fac traseul in asa fel ...
Parca ati fi "Știrile de la ora 5.00"...
La cum arata masina , soferul e in sarac.
Pare un cusuta cu ata alba povestea. un detector de minciuni?
Domnule ziarist,Inseamna ca nu stii la ce a angajai Ilie orasul.Tulcea alaturi de inca 40 de ora...
Mai bine intra in masina din fata. Se strambau niste fiare, dar scapa o viata de om...
Sper sa invitati la inaugurare personalitati ale sportului tulcean.
Pensiile cand le redati valoarea legala. Pensionarii nu ar trebui pana atunci sa plateasca amenzi.
Eheee daca eram pe timpul apus rahatelul asta lua o ploaie de bastoane de mergea in mare viteza fi...
Sa fie inchis 10 ani