La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea, au fost sesizați cu privire la producerea unui accident pe DJ 222 N, pe raza suburbiei Tudor Vladimirescu, între două autovehicule care circulau pe sensuri opuse de mers.
Din primele verificări, a reieșit faptul că unul dintre cei doi conducători auto, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea ar fi avut montate numere de înmatriculare false, vehicului nefiind înmatriculat. Totodată, în urma testării șoferului cu aparatul etilotest, acesta indica o valoare de 0,17mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,Conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, ,,Punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat” și ,,Punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”.
Informare IPJ Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Politia Locala are politisti orbi si fara picioare? Sa faca turul orasului si sa constate.
Sofer de 19 ani???? Ca a costat permisul?
Ce spui Puisor?
In oras se moare de foame dar bine ca avem batausi.
Ce facturi frumoase taie Veolia! Nu ca romanii! Si pretul e grozav : 16 lei metrul cub ! Romanii fa...
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...