În jurul orei 19:55, prin apel la 112, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, a fost alertat despre producerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Ostrov.
La locul solicitării s-au deplasat de urgență 11 subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SAJ Tulcea.
Primii sosiți la locul evenimentului au fost membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ostrov cu o cisternă, care au reușit localizarea incendiului.
Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, forțele de intervenție au acționat aproximativ două ore.
Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o victimă carbonizată, femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani.
Au ars bunurile din camera în care a fost găsită victima și acoperișul casei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise (o candelă sau lumânare lăsată aprinsă, nesupravegheată).
Informare ISU Tulcea
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Permis lipsa, bautura si prafuri la greu. E pitic, slab cu pielea maro. Catati-l la Babadag. Ce-i as...
Starea depresiva combinata cu idioteniile despre suicid de pe Tik-Tok duce catre un final tragic. Nu...
Si, dupa 24 de ore, apare soferul ca o floricica, spalat, parfumat si nici gura nu-i miroase a ustur...
5 miltari , un camion si o ambulant pentru salvarea unui Caine. Bravooooo.
Nu trebuie organizat musai nu stiu ce operatiuni. Daca o masina de politie (autospeciala ca inauntr...
S-au batut ptr carnati la oferta ! Erau ''numai 54 lei kg .
Nu mi se pare normal să obligi angajatul să contribuie la Pilonul II. E suficientă contribuția o...
Statul roman are suflet de mama. Ne strage bani ptr batranete!!!!! De ce nu reduc contributiile sa-...
''Barbatul'' care ''conducea'' nu avea permis de conducere.
Sunt de acord cu pilonul II, dar pilonul III este rezultatul contribuției individului. De ce sa-mi ...