În noaptea de 17 spre 18 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu victime omenești. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat de 31 de ani, din Ucraina, care conducea un autotren încărcat cu jucării, pe DN22 A, dinspre localitatea Nalbant, către localitatea Cataloi, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar într-o curbă la dreapta, ar fi patruns pe sensul opus de mers și s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pentru gestionarea situației de urgență, a fost mobilizat un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Deocamdată circulaţia se desfăşoarp anevoios, pe un singur sens, intermitent.
UPDATE
Traficul a fost reluat în ambele sensuri.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Cu razboiul la granita..... Geniala ideia sa te faci militar profesionist.
Gigi Chiscop a fost increzator in stiinta.
Da da da! Plimbari pe faleza in trening si ciocate! Wow!
Str Gazelei????? Ha hi haaaa.
Cred ca nu e normal ca minorul de 10 ani sa nu suporte nici o consecinta. Se va dezvolta un infracto...
Activitati neolimpice. Activitate asimilta coceptului de Educatie fizica , Se poate uzita la ore in ...
Dupa ce bei vin de ''butuc'' nu te urci la volan. 1,5% e mult si ptr un barbat.
De ce exista gheata si zapada pe sosea?Cine administreaza drumul ala?
Si cand te uiti cate femei sunt pe la doctori ca sa poata avea si dansele un copil, iar alcoolistii ...
intrebati la politie