Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Oraș Sulina, Serviciul Criminalistic și Serviciul de Poliţie Delta Dunării Tulcea, au desfășurat o acțiune operativă în orașul Sulina, județul Tulcea, în cadrul unui dosar penal aflat în lucru.
În urma percheziției domiciliare, efectuată la data de 12 ianuarie a.c., de către polițiști, la domiciliul unui bărbat de 45 de ani, au fost descoperite și ridicate 800 de țigarete netimbrate. Totodată, în urma percheziției, au mai fost descoperite și ridicate un pistol, calibrul 50mm și un cartuș carabină, calibru 30.06 SPRG. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă cu țigarete și furt calificat.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii activități infracționale. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...
Aluatul baietilor astia e crud. Noi militienii eram tari ca stanca!
Mafioti la Isaccea!!!!!! Stiti ca acolo e o scoala speciala si e posibil sa fie dintre absolventi.
Ei sunt braconierii. Pescarii comerciali. Daca veneau altii sa braconeze imediat faceau scandal pesc...
Sub 0.8 la mie este sub influenta băuturilor alcoolice. Aici, la 2.11 la mie, este vorba de stare d...
Ce facea asta? Isi scotea putza si o freca in fata femeilor? In Tulcea unde exista femei dispuse chi...