Trecut-au deja trei ierni de când Gnom cel Galben la uzurpat pe Hogis cel Gri şi a preluat puterea în Cetatea Van der Colb, timp în care a umblat cu meşteşuguri ascunse şi vorbe mieroase dar pline de otrăvuri, cu mesaje ticluite şi cu tâlcuri tainice, tocmai pentru a-şi aduce supuşii la slăbiciuni ale minţii şi pohte ale gândului, care nu aveau să vie în veci. Adică doar le-a arătat maimuţa… şi atât!
Vorbele lui meşteşugite la ceas de taină, cu Postelnicul Niculache Bibicu şi slugile credincioase în Văgăuna Portocalie, ajunseră însă la urechile norodului, pe mâna trădătorilor care pohteau la mai mulţi galbeni, dar Gnom cel Galben le dădea mereu peste mâna când să dădeau prea iute la punga de la brâul domnesc, că are nasul fin şi sensibil la parfumul bulgăresc.
Chiar şi aşa, socoteala slugilor hulpave nu avea să capete linişte şi au umblat cu şiretlicuri la Postelnicu’ Bibicu, cu care aveau prieteşuguri de taină, iar acesta l-a înduplecat pe bănuitorul Gnom, dându-le parale pentru zaiafeturi şi desfătări la Văgăuna de la limanul apei celei mari.
Acolo puneau cu toţii ţara la cale şi îşi duceau veacul, răsplătind iudele care îi spuneau vorbe mieroase şi născociri bine momite, doar de-or mai căpăta câţiva arginţi, că aşa urâtă le era firea şi felul.
Ultima făcătură a slugoilor de tinichea avea să aducă mare necaz în cetate, mai ales negustorilor târgului, cu prăvăliile pe Uliţa cea Mare, cărora Gnom cel Galben şi ortacii din neamul oierilor le râvneau terenurile. Însoţit de orgolii şi capricii, măreţul Gnom şi-a pus în gând să îi termine pe negustorii de veşminte, mătăsuri şi ciubote şi să le dărâme şandramalele, cu gândul ascuns de a le da acele pământuri slugilor care îl slujesc cu interese sau credinţă în galbeni, că avea de plătit biruri grele către aceştia de la marele rasboiu care l-a făcut stăpân peste cetate.
Numai că Gnom şi Bibicu au luat avânt nebun şi minţile nu au mai dat judecată bună, după ce au gândit să îşi povestească vrerea în papirusuri scrise de gramaticii cumpăraţi pe bani grei.
Prin olăcari şi prin scribii liberi, negustorii de veşminte şi mătăsuri au aflat şi a ieşit mare pricaz! Şi-au pus în minte gând de răzbunare şi nu se vor lăsa înduplecaţi de slugile cele rele ale boierilor portocalii, care le dau târcoale şi le râvnesc averile. Târgoveţii au aflat şi ei de vrerea boierimii şi le-au pus şi ei gând rău, tocmind cititori de legi ca cu care să îi cheme la judecată pe pârdalnici şi pe mârşavi, dar în acelaşi timp să se pregătească de marele rasboiu care va veni după încă o iarnă, aşa cum scriu cronicile şi este sortit să se întâmple, după spusa magilor, aşa cum a fost ursit.
Iată cum, fără a stârni furtuni şi volburi prea mari, breslaşii mătăsurilor s-au alipit cauzei târgoveţilor cărora slugile boierilor le-au dărâmat şoproanele căruţelor. Cronicile străvechi scriu că rasboiu va fi mare, iar oamenii liberi vor să-l alunge pe Gnom şi pe boierii lui hulpavi, ca să îşi ia cetatea înapoi şi să trăiască din nou liberi, cum n-au mai fost din vremuri apuse. Dar până atunci mai e o iarnă de trecut, iar boierii care s-au împotrivit la răsboiu, o parte s-au dat cu slugile gălbejiţilor, o parte tac de frică, ca zambila-n iarbă, să nu cumva să-şi piardă moşiile, iar cei drepţi şi cu gânduri bune pentru cetate nu au rămas prea mulţi şi nici nu au un căpitan care să îi mâie în lupte.
Dar scrierile străvechi prevestesc venirea căpitanului care va face să tremure nădragii nedrepţilor şi iubitorilor de înavuţire grabnică, iar ce e scris, aşa va fi!
__________
Notă: Aceasta este o poveste! Orice asemănare cu personaje sau evenimente din viaţa reală este pur, dar chiar pur întâmplătoare!
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Autoritățile, ori sunt incompetente, ori sunt lase...
Foarte urat. Prost pregatiti si dezinteresati. Doi pescari cu o plasa de pesti se descurcau mai bine...
Am fost elev scum 40 de Ani si nu exista comisii si comitete de elevi.Puneti mana pe carte si mai...
Nea Ilie, mai pune mâna pe regulament...
Unitatea e carniprod km 5. Sunt si acum epavele acolo.
Soferul depasit nu s-a asigurat. A considerat ca daca semnalizeaza e in regula .A dat de doua ori di...
Intre timp in Romania.........................Conform datelor recente, datoria publică a țării a ...
Ala de 20 de ani abia se tinea pe picioare . Era beat si drogat.
Este normal ce se intampla . Pietonii nu se asigura si tasnesc pe zebra .
Interesant cum a putut intretine relatii sexuale cu un copil! Cum naiba a reusit sa "intre"? Sau vio...