Poveştile palatului – Episodul 4 – Cum a îndatorat Gnom cel Galben Tulceaviţa pentru 7 generaţii

De pe vremea de când Gnom cel Galben a acaparat prin vicleşuguri cetatea de la Hogis cel Gri, petrecerile s-au ţinut lanţ în crâşmele de la limanul apei celei mari, iar visteria regatului era deschisă tuturor celor care îi cântau în strună gnomului, că el lega prieteşuguri doar cu cei care îi gâdilau urechea cu cuvinte dulci şi îi făceau cadouri felurite, dar fără valoare, care, însă, îi luau privirile gnomului şi acesta lăsa slobodă punga plină cu galbeni, pentru a-şi îndestula slugoii şi pe întreţinutele lor cu fiţe, care băteau degrabă din toculeţ dace ceva nu le era pe poftă.

Iată că într-o zi, ceva mai în urmă, când abia uzurpase tronul, în timp ce cotrobăia prin papirusurile lăsate de Hogis cel Gri, gnomul găsi cu adevărat o mină de aur. Găsi planurile prin care Hogis cel Gri tocmise meseriaşi şi plătise scribi cu carte, care urmau să aducă schimbarea la faţă a doua uliţe importante din Tulceaviţa şi anume Calea lui Mahmud, pe care călătorii trebuiau să o petreacă în drumul lor spre Mlaştinile de Est şi Marele drum al Tăcerii, care trecea prin Ţinutul celor Morţi, o cale importantă care lega cetatea de Aşezările de la Răsărit.

Degrabă a adunat la sfat boierii cei hulpavi, au tocmit alţi meşteri de la depărtare şi s-au îndestulat din visteria plină cu banii împrumutaţi de la Banca Banilor, crezând că vor avea câştiguri degrabă şi galbeni pentru zaiafeturi.
Când Gnom cel Galben a făcut cu semnul degetului către tulceviţeni, meşterii aduşi de la depărtare alături de cei ai regatului au început să doboare prima dată copacii falnici ai cetăţii, lăsând în urma doar cioate şi mizerii, după care a dat ordin să scoată degrabă piatra pătrată de pe caldarâm şi să o lase de izbelişte, că vrerea lui e mai importantă decât orice pe lumea asta. Şi aşa s-a întâmplat, că se credea priceput la toate şi spunea că el face bine…!

Copacii falnici au ajuns pe focul slugilor credincioase, iar granitul a fost furat de cei mai săraci, lăsând cele două uliţe mari în ruină, spre disperarea tulcviţenilor, multe luni de zile, aceştia fiind obligaţi să îşi rupă piciaorele prin dărămâturi şi să îşi distrugă căruţele pe drumurile care aratau ca după răsboiu.

Acum, Calea lui Mahmud şi Marele drum al Tăcerii sunt pustiite şi urâte… şi nici nu se vor mai schimba la faţă aşa de repede, pentru că meşterii aduşi de Gnom cel Galben nu s-au mai putut tocmi cu acesta, că iar îl apucase febra gălbenată şi preamărirea îi furase minţile, aşa că oamenii au plecat în drumul lor lăsând Tulceaviţa în paragină şi amar!

Acum, jalea şi necazul vor ajunge să-i lovească pe toţi tulceviţenii, pentru că ei vor trebui să plătească prostiile gnomului, acesta punând biruri şi mai rele pe bieţii oameni. Pe lângă banii pe care Tulceaviţa va trebui să îi dea înapoi Marelui Imperiu, tulceviţenii vor plăti cu vârf şi îndesat, vreme de multe generaţii, împrumuturile gnomului şi ale boierilor obedienţi, făcute de aceştia la Banca Banilor.

Iată cum Gnom cel Galben şi şleahta de slugoi preferaţi au adus Tulceaviţa în sărăcie, iar tulceviţenii au fost pe jumătate înrobiţi, urmând să muncească mai mult şi să plătească din pungile proprii ambiţia şi prostia gnomului cel fără de minte!

__________

Notă: Aceasta este o poveste! Orice asemănare cu personaje sau evenimente din viaţa reală este pur, dar chiar pur întâmplătoare!