Sărbătoarea cade totdeauna la 10 zile după Inălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc evenimentul sărbătorit şi când evreii îşi serbau şi ei Praznicul Cincizecimii. Ε totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism ca la trei mii de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte 2,41), nucleul Bisericii de mai târziu.
Prin Pogorârea Duhului Sfânt a început o epocă nouă în istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel a luat fiinţă în chip văzut Biserica, adică Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, flacăra Duhului Sfânt în lume. S-a împlinit în acest mod ţelul final al întrupării, al jertfei de pe cruce şi al Învierii Domnului.
Deşi fiecare Apostol a primit pe Duhul Sfânt şi cu toţii au pornit în lume vestind tainele Împărăţiei cerurilor în graiul tuturor popoarelor, deşi cei ce s-au botezat erau „bărbaţi cucernici din toate neamurile care sunt sub cer“, s-a creat atunci o unitate nouă, spirituală, un aşezământ în care toate se adună ca mădularele într-un trup, formând Biserica, Trupul cel tainic al lui Hristos. Iată dar că Rusaliile sunt ziua întemeierii Bisericii creştine ca instituţie divino-umană.
Cincizecimea, adică a 50-a zi de la Învierea Domnului, este ziua voită de Tatăl, făgăduită de Fiul şi împlinită de Sfântul Duh. Este ziua deplinei revelaţii a Sfintei Treimi în lume: crearea, mântuirea şi sfinţirea. În această zi se inaugurează un nou mod de legătură între cei ce cred şi Dumnezeu, mod sau chip nevăzut de ochii noştri, dar simţit de inimă.
Înainte de patima Sa cea de bunăvoie, ştiind Iisus toate cele ce aveau să se întâmple cu El şi nevoind să-i lase pe Apostoli în deznădejde, le-a făgăduit că va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care-i va călăuzi. Şi va vesti cele viitoare, îi va mângâia şi Îl va preamări, căci „din al meu va lua şi vă va vesti“. El se va numi Mângâietorul, fiindcă va mângâia pe tot cel ce se lasă călăuzit de El. Iar când s-a arătat Apostolilor după slăvita Sa Înviere, Le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (In. 20, 21-22), acesta este textul care fundamentează peste veacuri Taina Spovedaniei.
Biserica este aşadar Hristos în toţi, uniţi prin lucrarea Sfântului Duh într-un chip viu şi indisolubil. Iisus Hristos şi toţi credincioşii sunt mădulare ale aceluiaşi Trup tainic al lui Hristos, alcătuit din mai multe mădulare. Există un singur corp şi un singur Duh. Şi această unitate a fost consfinţită de Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii
Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în româneşte „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morţilor. În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii. În tradiţia Bisericii Ortodoxe, în ziua imediat următoare marilor sărbători se comemorează persoanele care stau în legătură nemijlocită cu persoana sau evenimentul aflat în centrul respectivei sărbători. Întrucât persoanele Sfintei treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi. De fapt, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile.
Protopop Romeo Ispas
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Femeie beata!
Masina care circula pe Str Traian avea prioritate drumul fiind astfel semnalizat. Cel de pe Nicopol ...
mai salvam,mai punem&in tigaie important sa aratam ca ne mai facem&treaba..asta e principiul...
un haos total in tot orasul.sensuri unice peste noapte,asfalt nou dar plin de surprize.am senzatia c...
Cauza probabila sau cauza exactă urmează a fi stabilita. Cauza probabila o poți estima la prima s...
Aluatul baietilor astia e crud. Noi militienii eram tari ca stanca!
Mafioti la Isaccea!!!!!! Stiti ca acolo e o scoala speciala si e posibil sa fie dintre absolventi.
Ei sunt braconierii. Pescarii comerciali. Daca veneau altii sa braconeze imediat faceau scandal pesc...
Sub 0.8 la mie este sub influenta băuturilor alcoolice. Aici, la 2.11 la mie, este vorba de stare d...
Ce facea asta? Isi scotea putza si o freca in fata femeilor? In Tulcea unde exista femei dispuse chi...