Într-un comunicat de presă asumat de Biroul de presă al Prefecturii Tulcea, ieri 23 mai, se arătă că de la începutul pandemiei „Au fost înregistrate doua decese, o persoană în vârstă de 62 de ani iar cealaltă în vârstă de 84 de ani.”
Referitor la cel de-al doilea deces nu se mai precizează nimic, dar apeciem deschiderea autorităţilor locale în a informa corect publicul tulcean, atât cât se poate.
În urma investigaţiilor jurnalistice am aflat că cea de-a doua persoană decedată este o femeie de 84 de ani, din Tulcea. La finele săptămânii trecute a fost diagnosticată cu Covid-19 şi pentru că nu era într-o stare foarte bună, a fost direcţionată pentru tratament şi supraveghere la un spital din Constanţa. Pacienta, cu toate că era conectată la aparate şi sub supraveghere medicală permanentă, a decedat în cursul zilei de vineri, dar…conform procedurilor impuse de către responsabilii naţionali în gestionarea pandemiei, a fost raportată sâmbătă. Pacienta suferea de diabet zaharat şi de boala Altzheimer şi conform autorităţilor medicale, infectarea cu noul coronavirus a fost cea care a dus la producerea decesului.
Foto cu titlu sugestiv
Pana acum nu si-a spus nimeni parerea. Fii tu primul cel care o face!
Boschetarii aia din barca sunt politisti? INCREDIBIL!
Si de ce nu spuneti tot? Ca habar nu au de reguli de circulatie. Ca nu este suficient sa fie trecer...
De ce nu dezvoltați reportajul? Cum că domnul cu auto nu va păți nimic fiindcă nu a fost culpa ...
"Segmentul" este sigur unul din cele pe care nu s-a intamplat niciodata ceva si nici nu se va intamp...
Si eu v-am semnalat gropi acum 2 luni dar..... sunt tot acolo. Osanale?
"De vineri se schimbă formula de calcul în cazul Covid19" Nu iese numarul cum trebuie? Sunt prea p...
Nu este corect, eu plătesc taxă pe an pentru locul de parcare, plus că în oraș cînd parchez la...
Poate o solutie pentru locurile de parcare ar fi...desfiintarea celor rezervate( platite la DIAP) pe...
Opaaaa...asta-s paznicii Deltei!!! Tot astia-s beneficiarii pensiilor speciale!!!! Oare cum s-au rat...
Asa iesty Gica, asa cu marlie proletar ca a-sa a-i invatat!